Circa 1500 de polițiști se vor afla la muncă în noaptea de Revelion. Inpectoratul General al Poliției anunță că în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie vor activa în jur de 130 de echipe de patrulare, iar numărul grupelor operative de poliție va fi dublat, transmite IPN.
Alexandru Bejan, șef-adjunct al IGP, a precizat într-o conferință de presă că în ultimele zile ale anului trecut pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 1416 de infracțiuni. Deși numărul total al infracțiunilor a fost în scădere, în comparație cu perioada similară a anului 2019, în ultimele zile ale anului trecut s-au săvârșit 15 omoruri, toate pe fundalul consumului de alcool, dar și 5 tâlhării.
Poliția recomandă persoanelor, dacă consumă alcool, să o facă cu moderație și să fie atente la persoanele străine care le trec pragul. Printre ele pot fi escroci. Părinții sunt atenționați să nu-și lase copiii fără supraveghere și să le explice că drumul nu este loc de joacă. Dacă familiile merg la plimbare când afară e întuneric, să îmbrace, mai ales copiii, haine de culori deschise, ca să fie vizibili când traversează strada. O altă recomandare adresată părinților este să monitorizeze conținuturile accesate de copii în mediul online, ca să nu cadă pradă infractorilor sau abuzatorilor.
Focurile de artificii vor fi procurate doar din locuri autorizate și vor fi lansate exclusiv de adulți.
Eduard Curdoglo, șef de direcție din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri, recomandă oamenilor să evite locurile aglomerate, ca să nu devină victimele hoților.
Dacă își petrec timpul în aer liber, Oleg Malașevschi, șef de direcție la IGSU, atenționează amatorii să evite pescuitul la copcă sau mersul pe bazinele acvatice, întrucât gheața este încă prea subțire. Ca aflarea pe gheață să nu prezinte pericol, temperatura aerului trebuie să înregistreze valori negative mai multe zile consecutive. Oscilarea temperaturii duce la formarea podului de gheață, însă acesta nu este rigid și reprezintă pericol.
În cazul unor situații de risc, oamenii pot solicita ajutor, apelând Serviciul 112.