logo

Poliția a ridicat droguri în valoare de peste 6 mln lei. 12 persoane au fost reținute


https://www.ipn.md/index.php/ro/politia-a-ridicat-droguri-in-valoare-de-peste-6-7967_1082872.html

Douăsprezece persoane cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, domiciliate temporar pe teritoriul municipiului Chișinău, au fost reținute fiind suspectate de comercializarea online a drogurilor. Oamenii legii au pornit șapte cauze penale, iar în cadrul perchezițiilor au sechestrat droguri în valoare de aproximativ 6 milioane de lei, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliției, gruparea a fost documentată pe parcursul a trei luni, perioadă în care oamenii legii au stabilit o rețea de comercializare a drogurilor prin aplicația Telegram. Zilnic, membrii grupului obțineau venituri de peste 20 de mii de lei din vinderea drogurilor. De asemenea, organizatorii și administratorii acestei rețele racolau persoane în calitate de „curieri” pentru plasarea drogurilor în ascunzișuri.

În cadrul perchezițiilor la domiciliul suspecților, polițiștii au ridicat peste 15 kg de droguri de diferit tip, dar și ustensile pentru cântărirea și împachetarea acestora.

Potrivit legii penale, persoanele vinovate de „Circulația ilegală a drogurilor etnobotanicelor, sau analogilor acestora în scop de înstrăinare” riscă până la 15 ani privațiune de libertate.