logo

Poliţia a închis sediul Antenei C, invocând un atentat cu bombă


https://www.ipn.md/index.php/ro/politia-a-inchis-sediul-antenei-c-invocand-un-atentat-cu-7965_962703.html

Sediul postului de radio Antena C a fost închis în noaptea din 16 spre 17 decembrie, după ce poliţiştii au invocat un atentat cu explozibil. Igor Klipii, deputat în parlament, membru al comisiei pentru securitate naţională, apărare şi ordine publică a declarat pentru Info-Prim Neo că a fost prezent la evenimentele care s-au desfăşurat noaptea la Antena C. El a spus că aceasta a fost doar înscenare, ceea ce este demonstrat şi de faptul că nu au venit nici pompierii, nici salvarea, sau alte persoane care se prezintă în asemenea cazuri, iar după 2 ore de pseudocăutări, nu a fost găsit nici un fel de exploziv. După ora 2.00, poliţia a anunţat că sediul va fi sigilat pentru 24 de ore, fără a invoca argumente plauzibile. Deputatul a mai declarat că deşi s-a prezentat, el a fost bruscat de câţiva poliţişti şi doar după venirea unui superior i s-a permis să treacă. Sursa citată a menţionat că şi în august 2004 a fost aplicat un asemenea scenariu la TRM. Atunci s-a închis gura unui grup de protestatari şi acum se încearcă acelaşi lucru. Asemenea scenarii sunt posibile numai pentru că populaţia acceptă şi nu consideră necesar să se revolte sau să-şi apere drepturile, a declarat Igor Klipii. În dimineaţa zilei de duminică, uşa de la postul de radio era sigilată, iar teritoriul din jurul postului era înconjurat de o panglică galbenă cu inscripţia „zonă interzisă”. În interiorul acestui perimetru se aflau 2 persoane în uniforme de poliţist şi o persoană în civil. Ei au refuzat să comunice reporterului Info-Prim Neo cauzele interzicerii accesului în interiorul sediului. Vizavi de postul de radio stătea Veaceslav Sâtnic, care a fost numit în calitate de director interimar al Antenei C de către primarul interimar Vasile Ursu. Solicitat de Info-Prim Neo, el a declarat că deocamdată nu face nici un fel de comentariu. Tot ieri, a fost sistată emisia postului de radio, ÎS „Radiocomunicaţii” motivând aceasta prin apariţia unor defecţiuni tehnice.