logo

Podcast sic!: Nică cultură


https://www.ipn.md/index.php/ro/podcast-sic-nica-cultura-7978_1080904.html

În situații de criză, cultura e cam prima la care se renunță și ultima de care ne amintim când se revine la normal. Victoria Coroban și Andrei Lutenco, moderatorii celui de-al cincilea episod al podcastului „Asta-i situația”, se întreabă cât de sănătoasă este această abordare. Invitații, Nora Dorogan, membră a colectivului teatru-spălătorie, și Max Cârlan, director al festivalurilor MOLDOX și Queer Voices, au povestit cum supraviețuiește cultura independentă și ce susținere au văzut ei de la stat pe vreme de pandemie, dar și înainte de ea. La fel, s-a discutat și despre cultură ca serviciu public și despre relația dintre cultura unei societăți și șansele acesteia de a depăși crizele, transmite IPN.

În podcast se menționează că statul alocă aproximativ jumătate de procent din PIB, cam un miliard de lei, pe toată cultura națională – bani care în mare parte se duc pe întreținerea, și aceea la limită, a instituțiilor culturale de stat. Și doar o jumătate de procent din acest buget, cam cinci milioane, se alocă pentru toate proiectele culturale independente – teatre, arte performative, arte vizuale, muzică etc. În 2020, an pandemic, suma a rămas neschimbată.

Nora Dorogan mărturisește că echipa teatrului-spălătorie, având norocul unor parteneriate și co-produceri internaționale, nu a aplicat la concurs niciodată. „E vorba de o sumă foarte mică (...) Nu mi-aș imagina ca inițiativă independentă să mă bazez doar pe susținerea locală, nu poți supraviețui doar din asta. Și ceea ce e interesant e că (concursul din) noiembrie 2020 nu diferă deloc de anii precedenți. Nu este nicio propoziție despre în ce condiții vom funcționa. Nu există nimic. Pe ei nu-i interesează. Nu ținem cont de context, nu ținem cont de criză. Există același buget, există acest regulament”, precizează membra colectivului teatru-spălătorie. Potrivit ei, problema e că, și înainte de pandemie, guvernul nu doar că nu ajuta cultura independentă suficient, dar mai și punea bețe în roate.

Festivalul internațional de film documentar MOLDOX, care se organizează de cinci ani la Cahul, s-a desfășurat anul trecut cu sprijinul unei pleiade de finanțatori internaționali, contribuția Consiliului Național de Cinematografie fiind de 2,5%. Max Cârlan, directorul festivalului, recunoaște că se simte descurajat să caute bani în țară. „Cumva știi că răspunsul o să fie negativ sau o să ne scadă din buget foarte mult și, dacă ne gândim la cât efort depunem și să stăm sub semnul întrebării, o să ne dea sau nu, mai bine depunem în alt loc eforturile”, a mai spus Max Cârlan.

Fără susținere din partea statului, inițiativele culturale independente au mizat în continuare pe asistență externă. Pe lângă faptul că mulți din cei implicați în activități culturale independente au și alte joburi din care se hrănesc, unii artiști au primit de la fundații internaționale sume modice pentru a supraviețui. Multe inițiative au trebuit să-și regândească formatul și să se adapteze la restricțiile sanitare. De exemplu, proiecțiile în cadrul festivalului MOLDOX au avut loc în aer liber. Multe din activitățile tradiționale ale festivalului, de exemplu, concertul de deschidere și închidere sau întâlnirile cu autorii filmelor, nu au mai fost posibile. „Nu poți încuraja oamenii să vină la evenimentul tău”, se plânge Max Cârlan, mâhnit de faptul că ultima ediție a festivalului nu a avut aceeași audiență.

Multe activități culturale și-au găsit refugiul online. Dacă nu prea multe. „Pentru că, punând toată chestia asta online, a fost un fel de supradoză”, spune Nora Dorogan. Ea mai regretă și lipsa contactului direct cu spectatorul. Astfel, teatru-spălătorie a ajuns la ideea de a vorbi cu publicul la telefon.

Felul în care statul (nu) a susținut cultura în pandemie reflectă o abordare mai veche, una potrivit căreia cultura trebuie să devină autosuficientă, să fie o „industrie creativă”. Nora Dorogan însă crede că rolul culturii nu este să producă profit. „Rolul culturii este să educe”. „Rolul nostru este de a reacționa la ce se întâmplă azi în lume (…) De a contracara prin spectacolul nostru discursuri, de exemplu, de rasism, de homofobie, de xenofobie”. Ea spune că discursul cultural înseamnă și gândire critică, și capacitate de a purta un dialog.

„Într-un final, cultura și arta, fie ele independente sau de stat, servesc un interes public – cel de a educa. De asta statele dezvoltate investesc în cultură nu doar pentru a primi un profit, iar supraviețuirea artiștilor și a inițiativelor nu este doar problema lor, ci și a statului. Avem toți de beneficiat de munca culturală, iar asta ar trebui să însemne că ar trebui să ne îngrijim, ca stat, de aceea ca lucrătorii și lucrătoarele culturale să beneficieze de suport necondiționat în această pandemie”, se menționează în podcast.

Podcastul integral poate fi ascultat
online. Proiectul este finanțat din sursele grantului oferit de Fundația Soros Moldova din Fondul de Rezervă „Phase II COVID-19 response” pentru susținerea Republicii Moldova în combaterea răspândirii coronavirusului de tip nou.