logo

Ploile au făcut mai multe pagube


https://www.ipn.md/index.php/ro/ploile-au-facut-mai-multe-pagube-7967_983367.html

Ploile care au căzut din abundenţă, miercuri, 23iunie, au făcut mai multe pagube, inclusiv au fost rupte digurile a două iazuri şi inundate mai multe drumuri şi gospodării. Ofiţerul de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Liliana Puşcaşu, a declarat pentru Info-Prim Neo, că în jurul orei 16.00 a zilei de miercuri nivelul apei râului Prut s-a ridicat cu 4,3 metri. Acumularea apei în lacul de la Costeşti-Stânca s-a majorat de la 130 la 190 metri cubi pe secundă. Câteva familii din satul Criva, Briceni, au fost evacuate. În acelaşi timp, nodul hidraulic Costeşti-Stânca este pregătit să mărească debitul apei deversate la 300-400 metri cubi. În aval de satul Branişte până la gura de vărsare a râului nu se prevăd schimbări esenţiale în regimul apei. Izolat se va menţine ieşirea apei în lunca joasă din sectorul gurii de vărsare, cauzată de nivelurile înalte şi pătrunderea apei râului Dunărea. Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale monitorizează situaţia instalând posturi de observaţie care lucrează în regim permanent. În dimineaţa zilei de joi, 24 iunie, a fost înregistrată scăderea bruscă a apei, în unele zone cu aproape 2 metri. Liliana Puşcaşu spune că este stabilit un contact permanent cu colegii din Ucraina care au confirmat scăderea nivelului apei la 60 kilometri nord de oraşul Cernăuţi. Colegii din România ţin situaţia sub control permanent. Pe râul Nistru nu au fost înregistrate schimbări esenţial ale nivelului apei. Ploile au cauzat ruperea a două diguri a iazurilor. Astfel, un dig s-a rupt la un iaz privat din Coşernita, altul la iazul din satul Boşcana Criuleni. Apa s-a revărsat, inundând mai multe gospodării. Pe unele porţiuni de teren, apa revărsată din iazuri depăşea mai mult de un metru. În aceeaşi zi, aflat la pescuit, un bărbat, de 62 de ani, din satul Crihana-Veche, Cahul, s-a înecat într-un canal de acumulare.