logo

Ploaia a lăsat zeci de familii fără câștig


https://www.ipn.md/index.php/ro/ploaia-a-lasat-zeci-de-familii-fara-castig-7967_1082220.html

Grindina a distrus zeci de hectare de grădini și livezi, în mai multe localități ale țării, iar oamenii spun că munca lor din primăvară a fost compromisă și puțin ce mai poate fi salvat. Tatiana Corniencova, primar în satul Cunicea, Florești, a declarat pentru IPN că situaţia în teritoriu e complicată. Cel mai mult au suferit suprafețele cu căpşuni. Cei care le-au cultivat sunt familii tinere, care au investit în afacere banii câștigați peste hotare. Aici lucrau oameni din 10-15 sate vecine, care acum sunt lipsiţi de un câştig pentru familie.

Primarul spune că ieri a plouat cam 20 de minute. Probabil, și căpșunile neafectate se vor strica întrucât continuă să plouă. Au avut de suferit și livezile, grădinile. Sunt distruse suprafețe cu roșii, ardei.

Păgubiții vin la Primărie după ajutor, dar autoritatea locală este neputincioasă în această situație. O Comisie pentru situații excepționale a evaluat pagubele materiale provocate. Primarul spune că a avut o discuţie şi cu preşedinta Maia Sandu, dar nu a obținut promisiuni de ajutor.

Potrivit  Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în satul Grădinița, raionul Căușeni, precipitațiile abundente cu grindină au afectat 40 ha de livezi și 85 ha de culturi agricole, inclusiv 45 ha de porumb și 40 ha de coacăză, iar la Ghindești, precipitațiile au distrus 60 ha de sfeclă de zahăr și 130 ha de floarea soarelui.