logo

PLDM lansează iniţiativa „Locuinţe accesibile”


https://www.ipn.md/index.php/ro/pldm-lanseaza-initiativa-locuinte-accesibile-7965_989863.html

Partidul Liberal Democrat din Moldova a lansat iniţiativa „Locuinţe accesibile” pentru familiile tinere şi cele cu venituri reduse. Locuinţele sunt la preţuri mai mici cu 35% datorită subvenţionării dobânzilor, termen de creditare de până la 20 de ani şi posibilitatea de creditare fără obligativitatea primei rate, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al PLDM. Iniţiativa a fost lansată de către candidatul la funcţia de primar, Victor Bodiu, care a menţionat că în prezent nici statul şi nici primăriile nu sunt în stare să ofere spaţiu locativ gratuit, iar condiţiile de creditare sunt extrem de dificile. PLDM îşi propune să instituie un Fond de garanţie a creditelor pentru locuinţe, care va compensa prima rată pentru creditul imobiliar. Fondul va fi creat cu susţinerea financiară a donatorilor şi organizaţiilor financiare internaţionale şi va asigura garantarea tuturor riscurilor aferente împrumuturilor ipotecare. Totodată, va compensa rata dobânzii, astfel ca aceasta să nu fie mai mare decât plata actuală pentru chirie. În plus, va fi redus costul lucrărilor prin atribuirea gratis a terenurilor nevalorificate. Programul va demara prin instituţionalizarea Agenţiei municipale de locuinţe, care va avea la bază un acord de parteneriat între Primăria Chişinău, Guvern, Asociaţia băncilor comerciale şi Patronatul companiilor de construcţii-montaj. Prezent la eveniment, preşedintele PLDM, premierul Vlad Filat a declarat că numai în cadrul unui parteneriat între Guvern, autorităţile locale şi partenerii de dezvoltare familiile tinere şi oamenii cu venituri modeste vor putea să-şi cumpere o casă. Preşedintele Asociaţiei patronale din construcţii , Pavel Caba, a precizat că acest proiect este ţinta celor 146 de blocuri de locuit care sunt nefinalizate pe teritoriul ţării, inclusiv peste 80 de blocuri în municipiul Chişinău. În total, sunt peste 1 milion de metri pătraţi de spaţiu locativ nefinalizat. Implementarea iniţiativei „Locuinţe Accesibile” va permite darea anuală în exploatare a 500-1000 de apartamente în municipiul Chişinău.