logo

PLDM este acuzat că ar fi în cârdăşie cu Partidul Comuniştilor


https://www.ipn.md/index.php/ro/pldm-este-acuzat-ca-ar-fi-in-cardasie-cu-partidul-comunistilor-7965_968406.html

Mişcarea Social-Politică pentru Neam şi Ţară califică drept populistă iniţiativa Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) privind iniţierea unui referendum republican pentru modificarea şi completarea unor articole din Constituţia R. Moldova şi Codul electoral, în vederea alegerii preşedintelui R. Moldova de către întreg poporul, transmite Info-Prim Neo. Preşedintele mişcării, Nicolae Uţica, a declarat marţi, 12 februarie, în cadrul unei conferinţe de presă că toate aceste iniţiative au drept scop de a destrăma electoratul de centru–dreapta, pentru ca în anul 2009 PLDM să vină la putere în cârdăşie cu Partidul Comuniştilor. „Când au fost cinstiţi cu electoratul – când au votat preşedintele Voronin, sau acum când înaintează mesajul “Moldova fără Voronin. Moldova fără comunişti?”, a întrebat Uţica. Potrivit lui, asemenea iniţiative pot fi realizate doar după alegerile parlamentare din 2009, deoarece procedura de modificare şi completare a Constituţiei ţine de competenţa legislativului, iar Parlamentul nu va vota pentru astfel de iniţiative, fiind majoritar comunist. Nicolae Uţica spune că dovadă este faptul că în 2003 Alianţa Social-Democrată a înaintat iniţiative similare. Chiar dacă au fost colectate 200 mii de semnături, care au fost recunoscute de Comisia Electorală Centrală drept valabile, Parlamentul, fiind majoritar comunist, nu a luat nici o decizie, spune sursa citată. Conform prevederilor Constituţiei, a Codului electoral şi a calculelor simple matematice, pentru organizarea şi desfăşurarea unui referendum republican ce ţine de revizuirea Constituţiei R. Moldova, precum şi pentru a schimba sistemul electoral, este necesară o perioadă de aproximativ 460 de zile, afirmă Nicolae Uţica. Însă, până la alegerile parlamentare au mai rămas aproximativ 360 de zile. Mişcarea Social-Politică pentru Neam şi Ţară consideră că la alegerile din 2009 Partidul Comuniştilor va suferi înfrângerea totală. Nicolae Uţica a menţionat că este necesară unificarea forţelor democratice de centru-dreapta menţionând, totodată, că formaţiunea pe care o reprezintă nu doreşte să se unifice cu partidele care au votat actuala guvernare, considerându-i trădători. Printre cei pe care ar dori să-i aibă la masa de negocieri, el a numit Alianţa „Moldova Noastră”, Partidul Liberal şi Mişcarea Acţiunea Europeană. Mişcarea Social-Politică pentru Neam şi Ţară a fost înregistrată 17 iulie 2007, numărând la moment cca 9 mii de membri. Mişcarea se declară proeuropeană şi proromânească. Într-o altă conferinţă de presă de marţi, 12 februarie, liderul PLDM, Vladimir Filat, a declarat că, dacă unii văd acţiunea “Moldova fără Voronin. Moldova fără comunişti” drept una populistă, atunci pentru el este scopul vieţii la moment.