logo

PLDM critică guvernarea pentru politica în agricultură


https://www.ipn.md/index.php/ro/pldm-critica-guvernarea-pentru-politica-in-agricultura-7965_971496.html

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PDLM) este îngrijorat de atitudinea guvernării faţă de producătorii agricoli, considerând-o iresponsabilă şi care se axează doar pe susţinerea unor firme afiliate puterii. O declaraţie în acest sens a fost făcută joi, 11 septembrie, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută de PDLM, transmite Info-Prim Neo. Liderul partidului, Vlad Filat, afirmă că în domeniul agriculturii se atestă o criză profundă, generată de incapacitatea guvernării de a gestiona ramura în conformitate cu legile generale de susţinere a producătorilor agricoli şi a domeniului în cauză, pe care le aplică toate ţările dezvoltate. Printre acestea un loc aparte revine subvenţiilor, care ajung la ei la 400 de euro pentru un hectar. În R. Moldova, însă, se face tot posibilul ca oamenii să nu mai dorească să activeze în sectorul agrar, se pun diverse bariere pentru ca ei să fie în continuă pierdere, spune Vlad Filat. Potrivit deputatului, subvenţiile în agricultură sunt insuficiente, iar repartizarea lor se efectuează netransparent şi se alocă pe principii de clan. Liderul PDLM afirmă că un alt impediment pus în faţa ţăranilor este lipsa surselor de creditare pe termen lung, iar mecanismul de implementare al creditării ipotecare lipseşte cu desăvârşire. În anul curent producătorii agricoli sunt impuşi să vândă cerealele la preţuri derizorii – orzul cu 1,3 lei şi iar grâul cu 1,1-1,2 lei, nefiind acoperite nici măcar cheltuielile pentru producerea cerealelor. Pe piaţă activează doar firme afiliate puterii, care au dreptul să achiziţioneze cerealele şi pentru care a fost construit tronsonul de cale ferată Cahul-Giurgiuleşti, ce a costat bugetulul de stat 2 mln dolari, spune Filat. De asemenea, spune deputatul, se atestă lipsă de transparenţă la desfăşurarea licitaţiilor pentru achiziţionarea cerealelor în rezerva de stat, fiind favorizate firmele preferate de guvernare. O situaţie critică este atestă şi în domeniul exportului produselor agricole, generate de bariere impuse la exportul vinului în vrac, la acordarea preferenţială a serviciilor de transport feroviar. Filat spune că înţelegerile corporative au făcut imposibilă depozitarea produselor agricole de către producători, depozitele fiind în mâinile aceloraşi firme afiliate puterii. Parlamentarul spune că producătorii autohtoni sunt defavorizaţi şi de preţurile mari la carburanţi. „Un baril de petrol costă acum mai puţin de o sută de dolari, iar leul s-a apreciat considerabil. Ieftinirea carburanţilor de la ultima scumpire este de aproximativ 50%, pe când importatorii au ieftinit carburanţii cu doar 8 la sută”, spune liderul PDLM. Membrul Consiliului Naţional al PLDM, Nicolae Olaru, producător din Rezina, a menţionat că este aproape imposibil să activezi în domeniul agriculturii. „Suntem mereu jupuiaţi. Guvernul nu ştie, nu poate şi nu doreşte să susţină producătorii autohtoni”, spune Olaru. Potrivit lui, producătorii sunt amăgiţi, un exemplu elocvent fiind decizia de a scuti fermierii de taxa pe valoarea adăugată. El spune că li s-a promis că, dacă cumpără tehnică agricolă, seminţe etc., banii pentru TVA vor fi restituiţi în 5 zile. A trecut jumătate de an, dar aceste sume nu au mai fost întoarse. Nicolae Olaru a declarat că în a. 2001 un tractor costa 8 mii de dolari, în 2008 – 37 de mii de dolari. „În 2001 cu un kg de grâu cumpăram un litru de motorină, pe când azi un kg de grâu costă 1,20 lei, iar un litru de motorină – 15 lei”. Un alt membru al Consiliului Naţional PLDM, producătorul agricol Victor Barbăneagră, spune că până acum nu a reuşit să-şi vândă grâul. Orhul a fost nevoit să-l dea cu 1,3 lei pentru un kg, deşi a cheltuit 1,37 lei. PLDM cere Guvernului să elimine barierele la exportul produselor agricole, inclusiv a vinului în vrac, să renunţe la protejarea firmelor loiale puterii, să iniţieze modificări la legislaţie pentru scutirea de taxe vamale la importul mijloacelor de producţie, a echipamentelor agricole, a seminţelor, fertilizanţilor şi produselor pentru tratamentul solului. PDLM cere liberalizarea importului de seminţe, material săditor şi material reproductiv, protejarea pieţei interne, subvenţionarea suficientă şi transparentă a agriculturii, transparenţă în procesul de achiziţii în rezerva de stat, precum şi publicarea listei companiilor care au câştigat licitaţiile în anul curent.