logo

PLD a depus actele la CEC pentru a se înregistra în calitate de concurent electoral


https://www.ipn.md/index.php/ro/pld-a-depus-actele-la-cec-pentru-a-se-8011_1082038.html

Partidul Legii și Dreptății (PLD), cu Mariana Durleșteanu cap de listă, a depus actele la CEC pentru a se înregistra în calitate de concurent electoral la alegerile parlamentare anticipate. Liderul partidului, Nicolae Alexei, al doilea pe listă, a declarat că pe liste sunt oameni oneşti, profesionişti şi integri. „În aceste liste se regăseşte şi un diamant care se numeşte Mariana Durleșteanu. Suntem bucuroşi de faptul că am reuşit să o convingem să revină în ţară, acasă, la baştină şi să participe în această campanie electorală”, a spus Nicolae Alexei, citat de IPN.

Nicolae Alexei a argumentat poziţia Marianei Durleșteanu în fruntea candidaţilor „pentru că este femeie şi eu sunt deprins să cedez femeii oriunde şi oricând”. Potrivit lui, în listă se regăsesc minim 45% femei. Acesta nu exclude faptul ca Durleșteanu pe viitor să preia conducerea partidului. Cât priveşte eventuale alianţe în Parlament, Nicolae Alexei spune că e precoce să se vorbească despre asta, dar cu certitudine nu se vor alia cu Partidul Politic Şor. „Alegătorul trebui să voteze cu mintea. Nu vreau să-l supăr dar el poartă o vină însemnată pentru faptul unde am ajuns. E de vina şi politicul, mai ales partidele ca au accedat în Parlament şi au adus ţara, omul la disperare. În campanie electorală, acest om votează pentru 50 de lei, salam, conserve sau hrişcă, din disperare”, a opinat Nicolae Alexei.

Mariana Durleșteanu spune că a acceptat să candideze la funcţia de deputat pentru că nu poate fi indiferentă față de ţara în care s-a născut, motiv din care mereu a urmărit viaţa politică din Republica Moldova.

Cu referire la partidele cu care ar accepta să facă alianţă, e vorba de cei care au aceleaşi valori europene şi lucrează în beneficiul cetăţenilor. „Ajunge cu ipocrizia şi cu manipularea oamenilor, vreau o campanie corectă, liberă, fără denigrări şi ameninţări. Îmi doresc să fie un politic împăcat cu moralul şi să se respecte etica unui politician modern”, a fost apelul Marianei Durleșteanu către clasa politică.