logo

Platforma națională Alerte.md a fost lansată în primul oraș din țară, Cahul


https://www.ipn.md/index.php/ro/platforma-nationala-alertemd-a-fost-lansata-in-primul-7542_1082000.html

 

31 mai 2021

 

Mediapoint lansează platforma națională Alerte.md destinată cetățenilor și primăriilor din orașele Republicii Moldova. Noua platformă va permite fiecărui oraș din Republica Moldova să aibă o versiune dedicată care va fi administrată de către primăria din localitate. Alerte.md va permite o administrare inteligentă a orașelor și are ca scop eficientizarea comunicării dintre cetățeni, societate civilă și administrația publică locală.

Pe alerte.md cetățenii vor putea:

1. Raporta cu un singur click problemele din oraș către autoritățile locale și vor putea urmări online progresul de soluționare a sesizării;

2. Lansa inițiative civice și obține suportul comunității printr-un sistem de vot;

3. Participa la sondajele lansate de către primării, contribuind la luare deciziilor;

4. Abona la notificările importante din oraș sau din zona în care locuiesc.

Cahul, prima localitate conectată la platformă

Cahul este prima localitate din Moldova în care este lansat Alerte.md și care va digitaliza comunicarea cu cetățenii prin toate instrumentele disponibile pe platformă. Proiectul este implementat în parteneriat cu Primăria mun.Cahul care va fi responsabilă de gestionarea aplicației web.

Primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, a declarat la
evenimentul de lansare a platformei din 26 mai că un asemenea instrument digital reprezintă o provocare pentru administrația locală.

"Astăzi toți au un telefon, instrumente digitale și este ușor să sesizezi o problemă, să adaugi o fotografie pe această platformă și imediat informația ajunge către municipalitate. M-aș bucura ca aceste sesizări de la cetățeni să existe, pentru că în felul acesta putem să direcționăm corect resursele şi să rezolvăm operativ problemele cu care se confruntă oamenii. Acest volum de lucru ni-l asumăm, și dorim ca prin aceasta să crească încrederea cetățenilor în administrație, că la fiecare sesizare pe această platformă (Alerte.md/Cahul) se va interveni imediat. Cetățeanul va putea în timp real să vadă stadiul examinării acestei sesizări", a menţionat Nicolae Dandiş.

 

De asemenea, primarul localităţii a declarat că: "Acest instrument va face din municipiul Cahul, din capitala de Sud, un exemplu și pentru alte instituții, autorități, localități, cum să-și îmbunătățească relația cu cetățenii și cum să devină mai digitale în prestarea serviciilor publice și în comunicarea cu cei pentru care suntem angajați în aceste funcții", a conchis primarul de Cahul.

Cum se pot conecta alte primării la Alerte.md?

Noua platformă națională Alerte.md va permite fiecărui oraș din Republica Moldova să aibă o versiune dedicată care va fi administrată de către primăria din localitate. Primăriile care vor să adopte un asemenea instrument digital pentru comunicarea cu cetățenii, sunt invitate să expedieze un mesaj la formularul de contact disponibil pe alerte.md (www.alerte.md/contact). Fiecare versiune locală va fi adaptată la contextul și necesitățile fiecărei primării în parte. În următoarea perioadă, vor fi conectate alte 3 orașe din țară, urmând ca numărul să crească gradual în 2021-2023.

Platforma națională Alerte.md a fost dezvoltată cu sprijinul financiar al National Endowment for Democracy. Versiunea locală a proiectului Alerte.md.md în municipiul Cahul este lansată în cadrul proiectului ”Alerte.md în orașul tău”, parte din programul Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer (KAS).


_______

DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.