logo

Platforma alegeri.md a fost actualizată cu informații despre alegerile și referendumul din 20 octombrie


https://www.ipn.md/index.php/ro/platforma-alegerimd-a-fost-actualizata-cu-informatii-despre-8013_1108097.html

Platforma alegeri.md a fost actualizată cu informații despre alegerile și referendumul republican constituțional din 20 octombrie. Asociația pentru Democrație Participativă „ADEPT”, în cadrul Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte, a publicat date despre cele două scrutine, despre candidați și participanți, precum și despre exercițiile electorale similare care au avut loc anterior.

„Am încercat să reflectăm deopotrivă alegerile, cât și referendumul. Am acordat spațiu și cetățenilor Republicii Moldova de peste hotare. Și aceasta pentru că, din statistici, cunoaștem că aproximativ o treime din cetățenii cu drept de vot se regăsesc peste hotarele Republicii Moldova, iar, începând cu anul 1994, în legislația electorală națională a fost introdus principiul potrivit căruia autoritățile au obligația să ofere cetățenilor acestui stat dreptul de a participa la vot, oriunde s-ar afla”, a precizat directorul executiv ADEPT, Igor Boțan, într-o conferință de presă la IPN

La rubrica: „Alegeri prezidențiale”, sunt prezentați cei 11 candidați, cu simbolurile lor electorale, sloganele și programele electorale. Este vorba despre reprezentanții a șase formațiuni politice și cinci candidați independenți. Pentru fiecare concurent electoral este publicat profilul electoral, care conține date biografice, date despre activitatea desfășurată, declarațiile de avere etc.

„Îndemnul nostru este să vă informați înainte de a vota. De ce spun acest lucru? Pentru că, potrivit sondajelor de opinie, aproximativ o treime sau o pătrime din concetățenii cu drept de vot, atunci când sunt întrebați dacă vor participa la alegeri și dacă s-au determinat pentru cine vor vota, spun că nu. Este o cifră impunătoare. O pătrime sau o treime din cetățeni, de obicei, decid pentru cine vor vota în ultimele zile înainte de alegeri sau chiar atunci când se află în cabina de vot. De aceea, noi credem că efortul nostru este util. Cetățenii, dacă vor să facă un vot informat, sunt invitați să se informeze pe platforma alegeri.md”, a notat Igor Boțan.

O altă rubrică este dedicată referendumului constituțional republican, care va avea loc în aceeași zi cu alegerile prezidențialele. În cadrul acestui exercițiu, cetățenii Republicii Moldova pot, pentru prima dată,  să participe la modificarea Constituției. Cele 11 modificări ale Constituției de până acum au fost făcute doar de către Parlament. La această rubrică, este prezentat istoricul referendumurilor, rezultatele și efectele. Sunt prezentate și profilurile și opțiunile participanților la scrutin.

Igor Boțan s-a referit și la rubrica dedicată votării peste hotare, care conține date referitor la înregistrarea prealabilă, precum și referitor la votul prin corespondență, pilotat în premieră în acest an în șase țări: Canada, Finlanda, Islanda, Norvegia, SUA și Suedia. Sunt prezentate informații despre numărul și amplasarea secțiilor de votare în afara țării.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.