logo

Plan nou de acțiuni privind dezvoltarea țării, adoptat până la sfârșitul anului


https://www.ipn.md/index.php/ro/plan-nou-de-actiuni-privind-dezvoltarea-tarii-adoptat-pana-7965_1107530.html

Continuitatea eforturilor de reformă și dezvoltare a Republicii Moldova va fi asigurată datorită unui nou plan de acțiuni pentru perioada 2025-2028. Documentul va fi adoptat până la sfârșitul anului curent, a declarat secretarul general al Consiliului Europei, Alain Berset, la întrevederea cu vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, desfășurată la New York, transmite IPN.

În cadrul întâlnirii, au fost abordate progresele înregistrate de Republica Moldova, cu sprijinul Planului de Acțiuni al Consiliului Europei, în domeniile de protecție a drepturilor copiilor și ale refugiaților, combaterea violenței domestice, a propagandei și dezinformării, a corupției și spălării banilor, precizează Ministerul Afacerilor Externe.

Mihai Popșoi și Alain Berset s-au referit și la pașii întreprinși de țara noastră pentru preluarea președinției Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, din noiembrie 2025 până în mai 2026.

La New York, ministrul moldovean de externe a participat la a 79-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, precum și la alte evenimente conexe.