logo

PL nu este interesat să negocieze cu PSL privind formarea unui nou Partid Liberal Unit


https://www.ipn.md/index.php/ro/pl-nu-este-interesat-sa-negocieze-cu-psl-privind-formarea-unui-nou-partid-libera-7965_958297.html

Partidului Liberal (PL) nu este interesat să negocieze cu partidul Social Liberal (PSL), posibilitatea de formare a unui nou Partid Liberal Unit. Preşedintele PL Mihai Ghimpu a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că formaţiunea sa nu a fost contactată de PSL pentru eventuale negocieri, dar „e bine că nu a făcut-o”, deoarece „actualmente în Moldova există un singur partid liberal adevărat” – cel condus de el. Ghimpu afirmă că este „un om foarte corect în politică” şi nu îşi schimbă principiile în dependenţă de conjunctură. „Probabil că negocierile ar fi fost posibile, dacă preşedintele PSL Oleg Serebrean ar fi propus fuzionarea celor două formaţiuni partide liberale, însă nu şi în cazul în care se doreşte crearea unei noi formaţiuni”. Totodată Ghimpu a pus la îndoială credibilitatea lui Serebrean în calitate de eventual partener, pe motiv că acesta a părăsit, printre altele, formaţiunea care l-a promovat în parlament. „Noi vom promova în continuare liberalismul, fără Serebrean”, a subliniat Ghimpu. PSL a făcut anterior apel către toate formaţiunile social politice de orientare liberală să fuzioneze pentru crearea unui partid liberal unic – Partidul Liberal din Moldova. Cei vizaţi erau Partidul Naţional-Român, Noul Partid Naţional Moldovenesc, precum şi grupurile de iniţiativă pentru constituirea unor noi formaţiuni de orientare liberală – Partidul European, Partidul Popular European, Mişcarea Unionistă şi Mişcarea „Acţiunea Europeană”.