logo

Pirkka Tapiola: Astăzi sărbătorim Ziua Europei, astăzi sărbătorim pacea


https://www.ipn.md/index.php/ro/pirkka-tapiola-astazi-sarbatorim-ziua-europei-astazi-sarbatorim-pacea-7965_1020026.html

Astăzi sărbătorim Ziua Europei, astăzi sărbătorim pacea, pacea care înseamnă şi un standard de viaţă mai bun, prin colaborare mai degrabă decât prin concurenţă. Declaraţia aparţine şefului Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, ambasadorul Pirkka Tapiola, şi a fost făcută, duminică, în cadrul unui briefing de presă susţinut în Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde a fost amenajat Orăşelul European, transmite IPN.

Ambasadorul a menţionat că Uniunea Europeană vine cu susţinere, dar Republica Moldova va trebui să asigure în continuare reformele esenţiale. Pirkka Tapiola a menţionat că de la sărbătoarea din anul trecut şi până astăzi s-a reuşit realizarea a foarte multe lucruri, printre care semnarea şi punerea în aplicare a Acordului de Asociere, dar aplicarea regimului de călătorii fără de vize, ceea ce oferă oportunităţi enorme cetăţenilor.

„Ne vom întâlni iarăşi în câteva săptămâni la Summitul de la Riga pentru a ne exprima încă o dată ataşamentul nostru, al Uniunii Europene, al partenerilor, pentru a dezvolta această relaţie, pentru a pune în aplicare nişte reforme esenţiale şi să promovăm în continuare valorile noastre comune pentru stabilitate, pace, dezvoltare în aşa fel încât cetăţenii de rând să simtă acest lucru în propriile vieţi”, a notat Pirkka Tapiola.

Cu prilejul Zilei Europei, premierul Chiril Gaburici a declarat că această sărbătoare este una foarte importantă pentru poporul moldovenesc, care îşi doreşte să facă parte din această comunitate. Referindu-se la reformele care urmează a fi realizate de către autorităţile moldoveneşti, premierul a declarat că o prioritate o reprezintă reforma justiţiei şi lupta cu corupţia. „Avem tot sprijinul din partea partenerilor europeni să facem împreună acest lucru şi vom lupta în acest sens până vom reuşi”, a declarat premierul, mulţumindu-le partenerilor care contribuie la aceste realizări.

Pe 10 mai, în Piaţa Marii Adunări a fost amenajat Orăşelul European, unde au fost amplasate corturile statelor membre ale Uniunii Europene. Vizitatorii au avut posibilitatea să guste din bucătăria tradiţională, să participe la concursuri şi să cunoască proiectele finanţate de UE. Activităţile sunt organizate de către Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova , în cooperare cu Guvernul Republicii Moldova şi Primăria municipiului Chişinău.