logo

Piaţa ipotecară primară din Moldova se află la o etapă embrionară


https://www.ipn.md/index.php/ro/piata-ipotecara-primara-din-moldova-se-afla-la-o-etapa-7966_959751.html

Piaţa primară ipotecară din R. Moldova se află încă la o etapă embrionară, chiar dacă în ultimii doi ani piaţa de domeniu a cunoscut o creştere impresionantă. Acest fapt împiedică dezvoltarea pieţei secundare, se arată în Conceptul reformei cadrului legislativ în domeniul finanţării ipotecare, făcut public de către Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC). Conform conceptului, creşterea rapidă a sectorului ipotecar a survenit în pofida lipsei unui cadru juridic dezvoltat şi coerent. Au fost reglementate unele părţi aparte ale sistemului, precum înregistrarea bunurilor imobile, exercitarea drepturilor ipotecare şi gajarea proprietăţii imobiliare în temeiul unor acorduri de garanţie, însă această abordare a dus la fragmentarea reglementării legislative a sectorului ipotecar, care include Legea cu privire la gaj, Legea cadastrului bunurilor imobile, Codul civil şi de procedură civilă etc. Potrivit experţilor MEC, cota deţinută de construcţia ipotecară pe piaţa imobiliară este relativ mică, iar absenţa unei Legi privind ipoteca este de natură să afecteze creşterea de mai departe a pieţei. Contradicţiile dintre diversele legi existente creează confuzie printre actorii din această sferă, iar creditorii comerciali recurg la proceduri riscante pentru a compensa lipsa de claritate a legii. În context, o Lege privind ipoteca ar elimina aceste incertitudini, consideră specialiştii MEC. Potrivit aceloraşi surse, odată cu elaborarea proiectului de lege respectiv, vor fi luate decizii strategice cu privire la multe aspecte, în special dacă unele activităţi să fie reglementate prin lege sau să fie lăsate la latitudinea creditorilor, ca parte a practicilor de afaceri. Banca Europeană pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare (BERD) a desfăşurat anul trecut, la solicitarea Guvernului, un studiu de evaluare a pieţei ipotecare din Moldova şi a formulat câteva recomandări pentru dezvoltarea acestei pieţe, manifestând totodată disponibilitatea de a acorda asistenţă tehnică în elaborarea unei noi legi în domeniul ipotecii. La fel, până la sfârşitul anului curent, Banca europeană ar putea deschide linii de creditare pentru proiecte ipotecare din Moldova. Conceptul reformei cadrului legislativ în domeniul finanţării ipotecare în Moldova în variantă desfăşurată poate fi găsit la adresa www.mec.md/daytheme.aspx, iar propunerile şi sugestiile sunt aşteptate la adresa electronică albin@moldova.md.