Piaţa centrală din municipiul Chişinău ar putea fi lărgită în următorii ani
https://www.ipn.md/index.php/ro/piata-centrala-din-municipiul-chisinau-ar-putea-fi-largita-in-urmatorii-ani-7967_963183.html
Piaţa centrală din municipiul Chişinău va fi păstrată în centrul capitalei, doar că va fi redimensionată cu scopul lărgirii acesteia. Despre acest fapt a comunicat luni, 22 ianuarie, arhitectul principal al Chişinăului, Nicon Zaporojan, în contextul definitivării Planului Urbanistic General al municipiului Chişinău.
Potrivit lui Zaporojan, discuţiile privind redimensionarea pieţei centrale au avut loc săptămâna trecută, în cadrul primei audieri publice a PUG din sectorul Centru. Zaporojan a menţionat că cetăţenii au mai propus evacuarea Autogării Centrale.
O altă propunere de care vor ţine cont autorităţile, la definitivarea PUG, va fi transformarea străzii Mitropolit Varlaam sau 31 august în artere pietonale.
Totodată, Nicon Zaporojan a menţionat că autorităţile vor examina, la propunerea cetăţenilor, în cadrul audierilor publice organizate săptămâna trecută în sectorul Botanica, posibilitatea lărgirii de până la 70 metri a străzii Munceşti.
Comitetul strategic şi elaboratorii proiectului PUG al capitalei organizează în perioada 17–26 ianuarie, 4 audieri publice în municipiul Chişinău. Consultările publice pe marginea Planului de amenajare a teritoriului municipiului, cu participarea primarilor din cele 18 primării suburbane, vor avea loc începând cu 6 februarie.
Audierile publice sunt organizate cu scopul de a stabili un consens în ceea ce priveşte viziunea, obiectivele, politicile, programele şi proiectele de dezvoltare. După finalizarea consultărilor publice, cele două documente urmează să fie discutate în comisiile de specialitate ale Consiliului Municipal Chişinău şi aprobate de aleşii locali. Odată cu aprobarea, PUG devine documentul oficial de reglementare în domeniul de urbanism şi amenajare a teritoriului.
PUG prevede elaborarea a 160 de proiecte investiţionale. Primăria a anunţat deja câteva concursuri pentru elaborarea concepţiilor Planurilor urbanistice zonale de dezvoltare a teritoriului din municipiul Chişinău. Concursurile se desfăşoară în perioada 27 decembrie 2006 - 27 martie 2007. Planurile zonale prevăd construcţia de blocuri locative de tip modern. Loturile de pământ vor fi alocate numai după aprobarea PUG.