Echipa PGU Tiraspol s-a distanțat la două puncte de Olimpus-85 după ce a învins-o pe marea rivală la Chișinău, cu 33-29, în derbyul etapei a cincea a campionatului național la handbal masculin, transmite IPN.
Oaspeții au condus la pauză cu 15-10. Untu a marcat cele mai multe goluri pentru tiraspoleni, opt la număr, în timp ce Șipulin s-a remarcat la Olimpus, cu 11 goluri.
„Am mai cedat pe teren propriu și la edițiile precedente, dar ne-am revanșat în partidele din deplasare”, a declarat la conferința de presă antrenorul echipei Olimpus-85, Boris Pogonii.