logo

Petru Macovei: Informația, indiferent de unde e preluată, trebuie verificată


https://www.ipn.md/index.php/ro/petru-macovei-informatia-indiferent-de-unde-e-preluata-trebuie-8011_1082581.html

Reflectarea echilibrată a campaniei electorale, atunci când aceasta abundă în limbaj agresiv sau mesaje instigatoare la ură, este o adevărată provocare pentru mass-media. Directorul executiv al Asociației Presei Independente (API), Petru Macovei, consideră că asigurarea echilibrului dintre operativitatea de aducere a informațiilor și păstrarea calității este desul de complicată, dar, reputația este cel mai important lucru pe care-l are o instituție media, iar dacă un site ia informațiile publicate de un alt site, fără să le verifice, demonstrează o anumită doză de neprofesionalism.

„Nu putem avea încredere 100% în informația publicată de alte instituții media, oricât de cunoscute ar fi acestea. Operativitatea este importantă, însă calitatea este primară, de aceea trebuie verificat orice tip de informație, indiferent de unde o preluăm”, a declarant Petru Macovei într-o conferință de presă la IPN.

Directorul executiv API mai spune că, unele portaluri, în general, în textele pe care le scriu sunt echilibrați și echidistanți în raport cu concurenții electorali, totuși, prin materialele video pe care le plasează de la diverse întâlniri electorale sau alte evenimente organizate de concurenții electorali, materiale în care respectivii concurenți electorali îi critică pe alții, oponenții lor, lansează mesaje defăimătoare sau promovează discursul de ură, afectează rezultatele monitorizării. Asta, din cauza că tot ce plasează pe platforma sa un anumit portal reprezintă produsul său, chiar dacă e vorba de o preluare. Există totuși și o tendință pozitivă, pentru că unele portaluri au încetat să mai preia video-uri cap-coadă de la evenimentele organizate de concurenții electorali dacă în acestea sunt acuzații și nu este drept la replică.

„Trebuie să fim foarte atenți la ce preluăm sau dacă preluăm materiale care prezintă în context defavorizat anumiți concurenți electorali, lansează acuzații, prezintă tot felul de speculații, întotdeauna redacțiile pot echilibra, cu forțele proprii, contactând reprezentanții respectivilor concurenți electorali și oferindu-le dreptul la replică pe ceva ce au declarat oponenții acestora”, a spus Petru Macovei.

El a remarcat că, urmare a primului raport de monitorizare a zece portaluri media de către API, s-au produs anumite schimbări. Acele portaluri care urmăresc interesul public, care își „apleacă urechea” la percepțiile și doleanțele publicului au răspuns recomandărilor făcute de Asociație. În unele cazuri se constată o ușoară îmbunătățire a acoperirii tematicii electorale de către unele portaluri. Totodată, în cazul altor portaluri care s-au remarcat ca fiind extrem de părtinitoare în prezentarea opiniei și-au continuat politicile de defavorizare a anumitor concurenți electorali și de promovare a altora. În cea de-a doua perioadă de monitorizare, avem în continuare câteva portaluri care nu sunt altceva decât sursă de agitație electorală a anumitor concurenți electorali și de discreditare a oponenților. Doar două portaluri: agora.md și newsmaker.md își îndeplinesc misiunea de informare obiectivă și echilibrată în această campanie electorală.

Raportul este realizat în cadrul unui proiect finanțat de National Endowment for Democracy (SUA).