logo

Petrocub obține o victorie la limită în fața lui Zimbru


https://www.ipn.md/index.php/ro/petrocub-obtine-o-victorie-la-limita-in-fata-lui-7979_1083910.html

Petrocub a învins-o cu 1-0 pe Zimbru, în cadrul etapei a 7-a din Divizia Națională. În minutul 14, Constantin Sandu a obținut un penalty, care a fost transformat de Vladimir Ambros, transmite IPN.

În pauză a avut loc o altercație, iar Eugeniu Cociuc a fost eliminat. Cu un om în plus, Petrocub a mai beneficiat de un penalty în minutul 63, dar Vadim Gulceac l-a ratat.

Grație acestei victorii, Petrocub a urcat pe primul loc în Divizia Națională, cu două puncte mai multe ca Milsami, care astăzi va juca cu Dinamo-Auto.

„Sunt trei puncte importante pentru noi. Felicit băieții, dar și suporterii care ne-au susținut pe parcursul întregului meci”, a declarat antrenorul echipei Petrocub, Lilian Popescu.

Într-o altă partidă, FC Bălți a dispus cu 3-1 de FC Florești. Molochko a reușit o dublă în repriza secundă.