logo

Peste 80 de ONG-uri solicită demisia judecătorilor CC


https://www.ipn.md/index.php/ro/peste-80-de-ong-uri-solicita-demisia-judecatorilor-cc-7967_1066039.html

Peste 80 de organizații neguvernamentale, care formează Platforma Națională a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic, îndeamnă Curtea Constituțională să-și revizuiască urgent hotărârile adoptate în 7, 8 și 9 iunie 2019 și să revină în albia legalității. Într-o declarație publică, ONG-urile îndeamnă toți judecătorii constituționali să demisioneze, astfel încât „să fie restabilită încrederea în Curtea Constituțională și să fie stabilizată situația din țară”, transmite IPN.

Membrii Platformei menționează că judecătorii Curții Constituționale au interpretat termenul de trei luni, de la care președintele țării poate dizolva Parlamentul, echivalându-l cu 90 de zile. Asta, deși orice termen exprimat în luni, potrivit regulii juridice generale, echivalează cu luna calendaristică. Potrivit ONG-urilor, prin această interpretare, termenul în care Parlamentul poate vota legi și numi Guvernul a fost redus de la 9 la 7 iunie. De asemenea, se menționează că decizia magistraților CC a fost emisă spre sfârșitul zilei de 7 iunie, chiar în ziua în care, potrivit Curții, a expirat acest termen. Organizațiile amintesc de faptul că fusese sesizată Curtea cu privire la această chestiune la 22 mai.

În declarație se spune că judecătorii CC au interpretat dreptul președintelui țării de dizolvare a Parlamentului drept obligație, fără să analizeze dacă au fost întrunite celelalte condiții impuse de Constituție, cum ar fi consultarea fracțiunilor parlamentare. De asemenea, se amintește că pe 8 iunie, Curtea a declarat neconstituțională numirea președintelui Parlamentului și nominalizarea premierului. „Hotărârile au fost emise în mai puțin de o oră de la adoptarea actelor în cauză, care încă nu fusese semnate și publicate. Niciun judecător independent nu poate anula un act pe care nu îl are în fața sa”, se precizează în declarație.

ONG-urile mai menționează că, pe 9 iunie, la solicitarea Partidului Democrat, CC a suspendat președintele țării din funcție, „acordând dreptul ex-prim-ministrului, vice-președintelui PDM, Pavel Filip, să dizolve Parlamentul”. Potrivit ONG-urilor, „această hotărâre, a fost adoptată în lipsa autorităților și a autorilor sesizării, într-o ședință, neanunțată, care a durat mai puțin de cinci minute”. Totodată, se menționează că judecătorii CC au suspendat șeful statului fără o solicitare oficială de dizolvare a Parlamentului depusă la Președinție și nu exista un refuz oficial în acest sens.

Potrivit organizațiilor semnatare ale declarației, „comportamentul Curții Constituționale din 7, 8 și 9 iunie confirmă că instituția și-a compromis rolul constituțional, acționând exclusiv în interesul unui partid politic”.