logo

Peste 6000 de polițiști vor interveni la sesizări legate de infracțiuni în timpul votului


https://www.ipn.md/index.php/ro/peste-6000-de-politisti-vor-interveni-la-sesizari-legate-8008_1077223.html

Peste șase mii de angajați ai poliției vor interveni la sesizările legate de infracțiuni în timpul votului, până la predarea buletinelor de vot consiliilor electorale de circumscripție. Aceștia vor asigura ordinea publică și la cele 2139 de secții de votare, dar și în raza a 100 de metri de acestea, transmite IPN.

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Sergiu Paiu, a declarat, în cadrul unui briefing de presă, că poliția va asigura securitatea tuturor persoanelor care participă la alegeri, va acorda asistență autorităților publice locale în vederea păstrării bunurilor materiale la consiliile și birourilor electorale și va escorta transportarea buletinelor de vot, asigurând integritatea acestora.

În intervalul orelor 07.00 și 21.00, oamenii legii atenționează că este interzisă organizarea transportului de persoane cu unități a căror capacitate depășește opt locuri, excepție făcând cursele regulate.

Polițiștii vor monitoriza și respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecției COVID-19.

După finalizarea procesului de vot, polițiștii vor asigura paza sediilor judecătoriilor în raza cărora se află consiliile electorale de circumscripție, unde vor fi păstrate buletinele de vot până la validarea rezultatelor alegerilor.

Alexandru Ciobănaș, șef al Direcției generale urmărire penală al Inspectoratului General al Poliției, a venit cu mesajul către cetățeni să nu dea curs îndemnului unor persoane care au drept scop perturbarea cursului votării și a ordinii publice, deoarece sunt pasibili de răspundere contravențională. El a mai spus că în ziua alegerilor vor fi create grupuri de urmărire penală, care vor documenta fiecare caz de încălcare a legislației. De asemenea, au fost desemnați procurori de serviciu, care vor controla activitatea poliției.