logo

Peste 2600 de remorci cu frunziș și deșeuri din construcție, evacuate din capitală


https://www.ipn.md/index.php/ro/peste-2600-de-remorci-cu-frunzis-si-deseuri-din-7967_1101023.html

De la începutul campaniei de salubrizare de toamnă, lansate pe 18 septembrie, au fost evacuate în total 2 630 de remorci cu deșeuri vegetale și deșeuri din construcții, anunță Direcția generală locativ-comunală și amenajare. Totodată, în fiecare zi, circa 400 de muncitori sunt antrenați în procesul de salubrizare manuală a spațiilor publice și a curților blocurilor de locuințe. La fel, se intervine și la platformele pentru colectarea deșeurilor menajere și la stațiile de așteptare a transportului public, inclusiv prin golirea coșurilor pentru gunoi, transmite IPN.

„Concomitent cu lucrările de salubrizare manuală, a fost efectuată și salubrizarea mecanizată a arterelor principale și secundare, precum și a trotuarelor cu ajutorul utilajelor „Hako” și aspiratoarelor atașabile la tractoare”, menționează DGLCA.

De asemenea, au fost efectuate lucrări de demolare a gheretelor, porților, gardurilor și dispozitivelor anti-parching improvizate și neautorizate pe terenurile publice, demontarea si evacuarea elementelor din metal uzate de pe terenurile de joacă pentru copii din curțile blocurilor locative. Au fost evacuate deșeuri din construcție, frunziș și ramuri uscate.

Pentru evacuarea deșeurilor vegetale, întreprinderilor municipale li s-au pus la dispoziție mijloace de transport atât din cadrul întreprinderilor municipale pentru servicii locative de sector, cât și din alte organizații. Astfel, pentru aceste lucrări au fost puse la dispoziție de la 10 până la 35 de mijloace de transport.

În cazul volumului mare de frunziș, pentru facilitarea lucrărilor de încărcare, muncitorii au fost ajutați de mini-încărcătoarele „Avant”.

DGLCA precizează că acțiunile de salubrizare și amenajare vor continua și vor fi întreprinse măsuri de menținere a ordinii sanitare până la finele campaniei de salubrizare de toamnă, precum și după aceasta.