logo

Peste 1300 de persoane s-au înregistrat prealabil pentru alegerile din 20 octombrie


https://www.ipn.md/index.php/ro/peste-1300-de-persoane-s-au-inregistrat-prealabil-pentru-7967_1105550.html

Peste 1300 de persoane s-au înregistrat prealabil pentru alegerile din 20 octombrie, când vor avea loc alegerile prezidențiale și referendumul constituțional cu privire la aderarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Cei mai activi sunt cetățenii moldoveni din Germania, România, Italia, Statele Unite ale Americii și Franța, transmite IPN.

„Le amintim tuturor celor care au rude, apropiați, cunoscuți în străinătate și care doresc să se înregistreze prealabil să o facă pe platforma Comisiei Electorale Centrale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, într-o conferință de presă.

Înregistrarea prealabilă pentru alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional din 20 octombrie este în desfășurare pentru cetățenii cu drept de vot care sunt stabiliți peste hotare.

Înregistrarea prealabilă este unul dintre cele trei criterii folosite de Comisia Electorală Centrală pentru a decide numărul de secții deschise în străinătate. Termenul limită pentru înregistrarea prealabilă este 6 septembrie.

Totodată, pentru a putea vota prin corespondență, alegătorul trebuie să realizeze Înregistrarea prealabilă, inclusiv cu opțiunea de înregistrare pentru votul prin corespondență. Votul prin corespondență este o metodă alternativă de vot cu utilizarea serviciilor poștale în SUA, Canada, Islanda, Norvegia, Suedia, Finlanda.