logo

Peste 11 000 de persoane au fost angajate în câmpul muncii cu suportul ANOFM


https://www.ipn.md/index.php/ro/peste-11-000-de-persoane-au-fost-angajate-in-7967_1101870.html

Peste 11 000 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă au fost plasate în câmpul muncii pe parcursul anului 2023, cu suportul subdiviziunilor teritoriale ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Șomerii reprezintă 80,7% din acest număr, transmite IPN.

Din totalul persoanelor angajate, 4006 sunt femei, 1 577 – persoane cu vârsta de 55-63 ani, 268 – persoane cu dizabilități, 240 – cetățeni ai Republicii Moldova reîntorși din străinătate și 87– persoane de etnie romă. Din totalul șomerilor plasați în câmpul muncii, 3 603 sunt femei, 5 818 – persoane care nu au o calificare profesională, iar 5 637 – șomeri din mediul rural.

Persoanele au fost angajate în activități de servicii, în domenii industriale, în agricultură, comerț cu ridicata și amănuntul, administrație publică și apărare, învățământ, sănătate și asistență socială.

În aceeași perioadă, de către subdiviziunile teritoriale ale ANOFM au fost înregistrate 32 219 locuri de muncă vacante. ANOFM recomandă persoanelor care se află în căutarea unui loc de muncă să se adreseze la una dintre subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă pentru a beneficia de susținere la angajare. Serviciile sunt gratuite şi sunt destinate atât persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, cu şi fără statut de şomer, cât şi persoanelor angajate, care doresc să-şi schimbe locul de muncă.

Pentru înregistrarea cu statut de şomer este necesar ca persoana să se prezinte la cea mai apropiată subdiviziunea teritorială cu buletinul de identitate sau permisul de ședere, după caz, cu termenul valabil, actele de studii şi de calificare deținute, copia ordinului de eliberare de la ultimul loc de muncă pentru persoanele care au activat în ultimele 24 de luni calendaristice premergătoare datei înregistrării, alte documente confirmative, după caz. Adresele subdiviziunilor pot fi găsite pe site-ul ANOFM.