logo

Persoanele care intră în Moldova sunt verificate sub aspectul contractării virusului Ebola


https://www.ipn.md/index.php/ro/persoanele-care-intra-in-moldova-sunt-verificate-sub-aspectul-contractarii-7967_1014534.html

Poliţia de Frontieră a Republicii Moldovei verifică toate persoanele care intră în ţară prin punctele de trecere pentru a fi detectate şi notificate în scopul de a preveni  transmiterea transfrontalieră a febrei hemoragice Ebola, cu mare risc pentru sănătatea publică, transmite IPN cu referire la un  comunicat de presă  al serviciului nominalizat.

Ofiţerul de presă al Poliţiei de Frontieră, Daniela Mânzatu, a precizat pentru IPN că, în acest sens, poliţiştii de frontieră vor reactualiza registrul de evidenţă a călătorilor suspecţi de infectare în punctele de trecere, vor intensifica supravegherea şi vor monitoriza ad hoc persoanele cu simptome ale virusului Ebola .O atenţie sporită va fi acordată călătorilor sosiţi din ţările Africii Centrale şi de Vest.

Daniela Mânzatu a mai menţionat că este impusă scanarea obligatorie a persoanelor ce călătoresc prin punctul de trecere Aeroportul Internaţional Chişinău, cu ajutorul sistemului automatizat de detectare a temperaturii febrile (termoscaner).  Termoscanerul poate detecta orice temperatură mai mare de 36,6 grade Celsius – temperatura normală a omului, a precizat ofiţerul de presă.

În cazul detectării simptomelor caracteristice febrei hemoragice Ebola, va fi asigurat un izolator pentru intervievarea persoanei suspecte sau afectate, inclusiv examinarea medicală a acesteia. În toate punctele de trecere va fi asigurat, la necesitate, accesul rapid al serviciului medical specializat, al autospecialelor şi mijloacelor pentru diagnostic, prelevarea probelor biologice. Ttoţi inspectorii de frontieră din punctele de trecere au fost instruiţi privind protecţia individuală.

Febra hemoragică Ebola este extrem de periculoasă, provoacă o rată de 90% mortalitate la oameni şi afecteză deja sau poate afecta mai multe state limitrofe şi poate depăşi capacitatea de reacţie naţională. Epidemia a fost semnalată în luna martie 2014 în ţările Africii Centrale şi de Vest. În total, până la data de 1 august 2014, numărul de cazuri cu virusul Ebola se ridică la 1603 persoane, inclusiv 887 decese.

Caracteristicile simptomatologice ale maladiei date sunt: stare febrilă instalată brusc, slăbiciune generală, dureri musculare, dureri de cap, uneori greaţă, vomă, diaree, erupţii cutanate deseori în comun cu hemoragii interne şi externe. Boala se transmite prin contactul direct cu sângele persoanei infectate sau cu particule eliminate prin tuse şi strănut. Tratamentul este deseori ineficient, iar un vaccin contra „Ebolavirus” nu există.