logo

Pentru a exporta în UE, producătorii autohtoni trebuie să devină competitivi, șef ODA


https://www.ipn.md/index.php/ro/pentru-a-exporta-in-ue-producatorii-autohtoni-trebuie-sa-7966_1100976.html

Pentru a fi competitivi pe piețele externe, producătorii autohtoni trebuie să crească în competitivitate, iar în mare parte acest fapt presupune mai multe criterii, dar cele mai importante sunt calitatea și cantitatea produselor. „Dacă ne dorim să exportăm în țările din UE, aici standardele sunt destul de înalte”, susține directorul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, Dumitru Pîntea, transmite IPN.


„În mare parte, Moldova este o țară exportatoare de produse agricole, produse primare, produse neprelucrate, cu valoare adăugată redusă, cum ar fi: cerealele, fructele, legumele, care merg în formulă de vrac. Totuși, noi vrem să vedem materie primă procesată, după cum spuneam. Și, evident că aceasta mai degrabă este caracteristic companiilor mai mari, care au capacitatea să facă față acelor rigori care sunt pe piețele internaționale când vine vorba de competitivitate. Iar când vine vorba de competitivitate, vorbim aici de calitate și vorbim de cantitate și de preț”, a declarat Dumitru Pîntea în cadrul emisiunii „În context” de la Moldova 1.

Dumitru Pîntea a menționat că și antreprenorii mici și mijlocii demonstrează că au capacitate de a produce și a prelucra. Și după o perioadă în care aceștia sunt destul de slăbiți, suportul statului se orientează anume către această categorie de antreprenori – întreprinderile mici și mijlocii, pentru a spori competitivitatea acestora.

Potrivit lui, pe lângă produsele de care spuneam, sub formă de materii prime, Moldova exportă și produse prelucrate, cum ar fi: în domeniul electronic, în domeniul metalelor, industriei alimentare, produse ambalate, produse prelucrate. Și evident, avem și o cotă mare de export în domeniul serviciilor, cum ar fi servicii de IT.

„Cuvântul competitivitate în mare parte înglobează trei criterii importante. Este vorba de cantitate, deci de a produce o cantitate suficientă pentru a asigura un contract de lungă durată cu un partener extern. De a produce calitativ și să faci față standardelor și rigorilor de calitate care sunt pe piețele externe. Dacă vorbim de UE, aici standardele sunt destul de înalte. Și vorbim și de preț, pentru că prețul până la urmă dictează consumatorul care vrea să cumpere acel produs”, a menționat directorul ODA.