logo

Pensie pentru moldovenii care au muncit cel puțin 15 ani în Moldova și Italia


https://www.ipn.md/index.php/ro/pensie-pentru-moldovenii-care-au-muncit-cel-putin-15-7965_1109451.html

Parlamentul Republicii Moldova a ratificat Acordul cu Italia în domeniul securității sociale. Astfel, cetățenii moldoveni cu cel puțin 15 ani de contribuții totale în ambele țări vor putea beneficia de pensie, transmite IPN.

Acordul moldo-italian de securitate socială le oferă cetățenilor două beneficii principale. E vorba de combinarea perioadelor de contribuție pentru stabilirea eligibilității la pensie. Cetățenilor moldoveni care au lucrat în ambele țări li se vor cumula perioadele de muncă pentru a se califica la pensie. Este o schimbare esențială față de regulile anterioare, care cereau ca lucrătorii să îndeplinească perioadele minime de contribuție separat, în fiecare stat. Prin urmare, vor putea beneficia de pensie cetățenii care au acumulat minimum 15 ani de contribuții în ambele țări.

De asemenea, procesul de solicitare a prestațiilor devine mai accesibil și mai puțin costisitor pentru cetățenii moldoveni cu dreptul la pensii italiene, care au reședința în Moldova. Aceștia nu vor mai fi nevoiți să călătorească în Italia pentru a depune cererea. Cererile pentru pensii și alte prestații sociale pot fi depuse atât în Italia, cât și în Moldova. Datorită Acordului, cetățenii vor avea dreptul la următoarele tipuri de prestații sociale: pensia pentru limită de vârstă, pensia de dizabilitate, pensia și indemnizația pentru accidente de muncă sau boli profesionale, pensii de urmaș.

Proiectul acordului cu Italia a fost întocmit la Roma pe 31 octombrie și a fost votat joi în Parlamentul de la Chișinău în ambele lecturi, în prezența ambasadorului italian la Chișinău, Lorenzo Tomassoni.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale precizează că acest acord este istoric, negocierea căruia s-a încercat încă în anul 2018. Totodată, în ultimii 20 de ani, doar două țări au reușit să semneze un asemenea acord cu Italia –Albania și Moldova.

Potrivit MMPS, Republica Moldova a semnat 16 acorduri bilaterale cu state membre ale Uniunii Europene. În prezent, Guvernul de la Chișinău negociază acorduri similare cu Canada și Franța și poartă discuții cu Slovacia, Slovenia, Cipru, Albania și Ucraina.