logo

Pe un teren agricol din extravilanul oraşului Durleşti va fi construit un cartier locativ


https://www.ipn.md/index.php/ro/pe-un-teren-agricol-din-extravilanul-orasului-durlesti-va-fi-construit-un-cartie-7967_967187.html

Pe un teren agricol de 12,92 ha din extravilanul oraşului Durleşti va fi construit un cartier locativ. Terenul este amplasat în partea de sud a oraşului, la o distanţă de 4,5 km de Chişinău. O hotărâre cu privire la modificarea destinaţiei acestui teren a fost aprobată în şedinţa de miercuri, 7 noiembrie, a Guvernului. Potrivit notei informative a hotărârii, „stilul arhitectural al cartierului locativ va respecta specificul stilului european modern. Spaţiile interioare vor fi flexibile, iar finisajele lor vor permite personalizarea caselor după dorinţa şi gustul clienţilor prin intermediul opţiunilor standard lux”. Pe acest teren se prevede şi construcţia unei baze sportive şi de agrement. Trenul este proprietate a societăţii comerciale „MVK Inginerie”. Societatea va achita cca 9,8 mln lei pentru modificarea destinaţiei terenului agricol.