logo

Pe piaţa valutară ratele de schimb ale principalelor valute de referinţă faţă de leu s-au stabilizat la cote majorate


https://www.ipn.md/index.php/ro/pe-piata-valutara-ratele-de-schimb-ale-principalelor-valute-de-7966_959836.html

În ultima săptămână, atât Banca Naţională a Moldovei, cât şi experţii în piaţa valutară constată o stabilizare a ratelor de schimb ale principalelor valute de referinţă, dolar şi euro, faţă de moneda naţională. În special, rata de schimb leu/dolar s-a stabilizat la o cotaţie mai mare decât rata existenţă în luna mai, la începutul înregistrării de către BNM a tendinţelor speculative pe piaţă. Directorul Agenţiei informaţionale şi de consultanţă, “Financial Brains”, dr. Sveatoslav Mihalache, a declarat pentru Info-Prim Neo că în prezent rata de schimb leu/dolar s-a stabilizat în jurul cotei medii de vânzare-cumpărare de 13,35. Potrivit lui, in perioada de două luni, cotaţia leu/dolar ar putea să ajungă la rata de 13,5 sau chiar 13,6 lei pentru un dolar. Potrivit lui Mihalache, este cunoscut faptul că pe piaţa interbancară, BNM a vândut şi continuă să vândă dolari, aşa cum a promis, pentru stabilizarea cursului. El a reiterat faptul că cererea excesivă de valută străină, care a condus la deprecierea monedei naţionale faţă de principalele valute de referinţă, s-a format ca urmare a ceea ce el a numit „psihoza” legate de problema stopării exporturilor de vinuri în Federaţia Rusă. În prezent, însă, există speranţa că în scurt timp vor putea fi valorificate noi pieţe de desfacere pentru vinurile moldoveneşti, odată cu promovarea acestora în China şi în Parlamentul European. Totodată, Mihalache spune că dacă până în toamnă statul nu va reuşi să găsească noi pieţe de desfacere, iar vânzările de vinuri nu vor atinge nivelul anterior, se va înregistra o “usoară” depreciere a monedei naţionale. Analistul financiar „nu vede nimic rău” în faptul că leul se depreciază în raport cu dolarul, ba chiar această stare de lucruri este convenabilă pentru exportatori, care, schimbând valuta la un curs mai mare, obţin profituri mai mari. Cei care înregistrează pierderi în urma deprecierii leului sunt importatorii. Totodată, susţine expertul, faptul că leul este “puţin devalorizat” acţionează benefic pentru a mai stopa creşterea deficitului balanţei comerciale. Mihalache spune că este dificil de a face prognoze de durată privind cotaţia de perspectivă a leului faţă de euro, deoarece există foarte mulţi factori care pot influenţa cursul, în special indicatorii macroeconomici din SUA şi Europa, precum şi situaţia geopolitică din Orient. Pe o perioada de o săptămână, analiştii de la “Financial Brains” consideră că fluctuaţiile la perechea valutară EUR/USD se va situa în intervalul de 1.25 – 1.2650. Marţi, 13 iunie, cursul valutar oficial, stabilit de BNM, era de 16,7 leu pentru un euro şi de 13,25 pentru un dolar.