logo

PDS şi PSDM se vor unifica până la finele anului curent


https://www.ipn.md/index.php/ro/pds-si-psdm-se-vor-unifica-pana-la-finele-anului-curent-7965_966969.html

Partidul Social Democrat din Moldova (PSDM) şi Partidul Democraţiei Sociale (PDS) se vor unifica până la finele anului curent. Congresul de fuzionare a celor două formaţiuni va avea loc la 22 decembrie, au declarat marţi, 23 octombrie, în cadrul unei conferinţe de presă liderul PSDM, Eduard Muşuc şi preşedintele PDS, Dumitru Braghiş. Ultimul a declarat că recent Consiliile Naţionale ale ambelor formaţiuni au aprobat deciziile de fuzionare. Principalul obiectiv pe care şi-l propun membrii celor formaţiuni este lansarea unei noi oferte politice, care să fie atractivă pentru majoritatea cetăţenilor R. Moldova. Anterior şi Uniunea Centristă din Moldova (UCM) a anunţat că va participa la unificarea partidelor social democrate. În acest sens, Braghiş a declarat că formaţiunea respectivă urmează să decidă asupra acestui fapt la Consiliul Naţional din 17 noiembrie. Porţile pentru unificarea polului social democrat sunt deschise atât pentru UCM, cât şi pentru alte formaţiuni politice, iar cu unele dintre acestea se discută deja în acest sens, a mai declarat liderul PDS, fără a preciza despre ce formaţiuni este vorba. Eduard Muşuc a declarat, la rândul său, că primul pas în direcţia fuzionării partidelor va fi conferinţa din 22 decembrie. Ulterior va fi demarat un proces de consolidare a organizaţiilor locale. Un alt congres va avea loc la 12 aprilie, în cadrul căruia va fi aleasă noua componenţă a Consiliului Naţional şi va fi aprobat un program politic al formaţiunii pentru alegerile parlamentare din 2009. Muşuc, de asemenea, a menţionat că denumirea formaţiunii va fi Partidul Social Democrat, dar nu a exclus o eventuală modificare a siglei sau altor simboluri ale actualului PSDM. Cei doi lideri au afirmat că nu s-a discutat despre cine va fi preşedintele formaţiunii unificate, dar au spus că acesta va fi ales prin vot secret. Totodată, ei au menţionat că formaţiunea se va menţine în opoziţie clară faţă de actualul partid de guvernământ şi au exclus orice alianţă cu această formaţiune după alegerile parlamentare din 2009. În prezent PSDM, PDS şi UCM au creat fracţiuni comune la nivel local, în urma alegerilor din 3 iunie curent.