Partidul Democrat insistă pe mai multe inițiative legislative, sub forma unui „Pachet social pentru Moldova”, care să stea la baza negocierilor politice pentru formarea viitoarei majorități parlamentare și a Guvernului. Despre aceasta a anunțat prim-vicepreședintele PDM, premierul Pavel Filip, în cadrul unui briefing de presă, susținut după ședința săptămânală a partidului, transmite IPN.
Potrivit premierului, pachetul de inițiative urmează să stea și la baza activității PDM în perioada imediat următoare. „Suntem gata să discutăm acest „Pachet social pentru Moldova” cu partidele interesate să participe la implementarea lui. Credem însă că este vital ca această stare de neclaritate politică să ia sfârșit cât mai repede, toate partidele să dea dovadă de maturitate și responsabilitate față de cetățeni, să dialogheze pe temele prioritare pentru ei și să muncească pentru a le face viața mai bună”, a declarat Pavel Filip.
Premierul a declarat că printre inițiativele incluse în „Pachetul social pentru Moldova” se regăsesc facilități pentru procurarea locuințelor, cum ar fi Programul „Prima Casă – 4”, destinat pentru cei din sectorul privat. De asemenea, este vorba despre mai multe majorări de alocații, cum ar fi alocația la nașterea copilului, care să crească de la 6 303 până la 10000 de lei. În pachet se regăsesc și proiecte de infrastructură. Printre ele – Programul „Drumuri bune 2”, dar și programe de construcție a sistemului de canalizare, apeduct etc.
Pavel Filip a mai spus că „PDM își va intensifica în perioada următoare eforturile pentru a identifica partenerul politic care să ajute Moldova să nu intre într-o criză politică și socială de durată”.
În debutul briefingului, purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gamurari, a precizat că atât premierul, cât și miniștrii care au fost aleși în funcția de deputat urmează să-și exercite atribuțiile până la depunerea jurământului de către noul cabinet de miniștri. Vitalie Gamurari a făcut referire în acest sens la o hotărâre a Curții Constituționale din anul 2015.