logo

PDM a desfășurat un miting de susținere a ordinii constituționale


https://www.ipn.md/index.php/ro/pdm-a-desfasurat-un-miting-de-sustinere-a-ordinii-constitutionale-7965_1049222.html

Partidul Democrat din Moldova (PDM) a desfășurat duminică, 9 iunie, un miting de protest „de susținere a ordinii constituționale”. Potrivit organizatorilor, mitingul a fost și o acțiune împotriva președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon care a fost învinuit de „trădare de patrie”, solicitându-i-se demisia, a Partidului Socialiștilor, a liderilor Blocului Politic ACUM DA PAS, Andrei Năstase și Maia Sandu, care au făcut sâmbătă, 8 iunie, o alianță de guvernare. Membrii și simpatizanții PDM au scandat la unison faptul că „țara nu se vinde” și „Dodon-trădătorul”, transmite IPN.

Președintele PDM, Vladm Plahotniuc, în spus mulțimii că acțiunea organizată vine să transmită un mesaj de solidaritate și de a „proteja țara de o grupare de politicieni iresponsabili care încearcă să o captureze prin votarea în Parlamentul a legilor ilegale și să preia cu forța toate instituțiile statului”. Potrivit liderului PDM, acest fapt constituie o lovitură de stat, coordonată de către șeful statului, Igor Dodon. Astfel, crede liderul PDM, Igor Dodon trebuie să demisioneze imediat, să fie organizate alegeri anticipate parlamentare, dar și prezidențiale concomitent.

Prim-vicepreședintele PDM, Pavel Filip, a declarat că „trecem prin clipe complicate pentru Republica Moldova”. Este un moment, spune Pavel Filip, „când sunt puse sunt la încercate valorile și credința noastră”, iar democrații nu vor accepta niciodată „vânzarea de țară, iar Igor Dodon, Andrei Năstase, Maia Sandu și socialiștii, sunt trădătorii acestei țări”. „Noi suntem oamenii faptelor, iar ei sunt oamenii vorbelor”, a spus Pavel Filip.

La rândul său, vicepreședintele PDM, Andrian Candu, a menționat că legea fundamentală în această țară, Constituția, spune clar „că puterea aparține poporului”, astfel „nicio persoană, niciun grup de persoane, niciun partid, nicio organizație, nu are voie să dețină puterea în nume propriu”. „Dacă trei luni de la alegeri, spune Andrian Candu, partidele politice alese în Parlament nu au reușit să găsească un compromis, să formeze o majoritate parlamentară, să formeze Guvernul, atunci doar poporul, cetățenii Republicii Moldova sunt în drept să decidă cine merită să guverneze”.

Mitingul a aprobat o rezoluție unde a constatat „trădarea rușinoasă de patrie de către cetățeanul Igor Dodon”. Totodată, „puterea de stat a fost uzurpată și s-a întreprins o tentativă de lovitură de stat aplicată Republicii Moldova în interes străin”. A fost luat act de decizia de dizolvare a Parlamentului și de stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate, 6 septembrie. Manifestanții au cerut demisia imediată a lui Igor Dodon. După adoptarea rezoluției, manifestanții s-au îndreptat către clădirea Președinției pentru a o înmâna lui Igor Dodon.

Potrivit PDM, peste 30 de mii de oameni din toată țara s-au adunat în PMAN la mitingul de protest.