logo

PCRM este nemulţumit de rezultatele alegerilor locale


https://www.ipn.md/index.php/ro/pcrm-este-nemultumit-de-rezultatele-alegerilor-locale-7965_965744.html

Partidul Comuniştilor nu poate fi satisfăcut de rezultatele alegerilor locale, a declarat miercuri, 25 iulie, liderul comunist şi preşedintele R. Moldova Vladimir Voronin, recunoscând că una din cauze este oferta nereuşită de cadre. „Există mai multe motive de nemulţumire. Pe de o parte, PCRM a obţinut cel mai mare număr de voturi în toate raioanele, dar coalizarea generală a opoziţiei nu i-a permis să se situeze pe poziţia de lider în majoritatea raioanelor”, a declarat el. „Ştim din ce cauză nu am reuşit să înregistrăm un rezultat care ne-ar fi permis să ne simţim mai siguri pe situaţie. Ofertele nereuşite de cadre pe care le-a făcut partidul nostru în teritoriu au redus, în multe cazuri, indicatorii PCRM şi, parţial, au compromis în ochii alegătorilor realizările noastre din ultimii patru ani”, a declarat Voronin. Această concluzie constituie, de asemenea, un motiv de nemulţumire pentru PCRM şi, totodată, constituie un motiv pentru a spori exigenţa faţă de membrii formaţiunii, a menţionat Voronin. Referindu-se la faptul că în majoritatea raioanelor au fost alese conduceri necomuniste, şeful statului a declarat că este absolut neclar modul în care se va realiza de acum încolo conlucrarea autorităţilor centrale cu cele locale. „Există o multitudine de proiecte, care au fost abia lansate sau care sunt în curs de derulare. Iar acum se constată că, în majoritatea raioanelor, puterea locală s-a situat în opoziţie intransigentă faţă de puterea centrală, ceea ce înseamnă că ea nici mai puţin, se situează în opoziţie faţă de toate aceste planuri, o opoziţie îndreptată nu numai contra întregii politici adoptate de noi, ci şi împotriva bugetului central”, susţine şeful statului. Cu toate acestea, declară Vladimir Voronin, puterea centrală nu poate să fie şi nici nu va fi indiferentă faţă de tot ce se întâmplă în teritoriu. În situaţia ce s-a creat, puterea va merge pe calea concentrării mijloacelor bugetare în scopul realizării proiectelor strategice de dezvoltare regională, între care se numără construcţia unor reţele de drumuri de importanţă republicană, modernizarea sistemului de aprovizionare cu apă, crearea unui sistem modern de irigare. Este mult de făcut şi în capitală, susţine şeful statului. „Desigur, acum nu ne vom putea ocupa cu construcţia de drumuri în Chişinău, de iluminat, de amenajarea curţilor şi scărilor, nu vom putea soluţiona problemele legate de calitatea transportului în comun, de tarifele la apă şi încălzire. În schimb, puterea centrală poate să sporească finanţarea bugetară pentru învăţământul gratuit în instituţiile de învăţământ superior din capitală, să modernizeze spitalele de subordonare republicană”, spune Voronin. Liderul PCRM promite că, până la următoarele alegeri, formaţiunea îşi va onora angajamentele luate şi promisiunile făcute în 2005, în pofida impedimentelor opoziţiei locale şi a celei centrale. Partidele de opoziţie au creat majorităţi în 22 din 34 de consilii raionale, iar în altele două situaţia încă este neclară. De asemenea, opoziţia a creat coaliţie majoritară şi în Consiliul municipal Chişinău.