logo

Pavel Postica, despre rolul CEC și autoritățile de drept


https://www.ipn.md/index.php/ro/pavel-postica-despre-rolul-cec-si-autoritatile-de-drept-8004_1076751.html

Orice procedură de investigare a anumitei ilegalități, infracțiuni, în special, durează și trebuie să fie alocat timp rezonabil. În campanie însă este complicat să asiguri acest timp rezonabil, e părerea lui Pavel Postica, director de program al Asociației Promo-LEX, la dezbaterile publice: „Cadrul legal garantează alegeri libere și corecte? Cine garantează aplicarea corectă a cadrului legal?”, organizate de Agenția de presă IPN.

Făcând referire la fraudele semnalate cu ocazia înregistrărilor prealabile a moldovenilor din diasporă pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie, Pavel Postica a spus că era de bun simț să vină cel puțin o reacție publică din partea Procuraturii Generale, ea fiind vizată direct în acest caz, atunci când i s-a expediat o sesizare privind aceste încălcări, măcar pentru a calma spiritele alegătorilor indignați de situația creată.

Poliția, chiar dacă și are dreptul să inițieze această procedură, ea oricum trebuie să fie confirmată de către procuratură. „Este un caz unic. În multe cazuri, autoritățile noastre din domeniul dreptului preferă să se ascundă după acele prevederi legale, cum ar fi secretul anchetei, doar pentru a nu oferi informații”, a menționat expertul.

Pe de altă parte, Pavel Postica a declarat că se întâmplă situații viceversa, când orice secret al anchetei, orice încălcare a vieții private, sau dimpotrivă, asigurarea respectării secretului vieții private, este călcată în picioare doar pentru a divulga informații care sunt favorabile, deseori, guvernării.

„Este mult mai bine atunci când se lucrează la prevenirea anumitor posibile fraude. Noi am trecut etapa în care puteam să punem în aplicare acele adrese ale Curții Constituționale pentru îmbunătățirea legislației electorale, însă suntem în etapa în care putem preveni anumite abuzuri”, specifică expertul Promo-LEX.

Pavel Postica menționează că CEC este acel organ care poate cere de la instituțiile statului respectarea legii și neadmiterea fraudelor. „Așa cum a cerut de la administrațiile publice locale să deschidă secții de votare pentru alegătorii din regiunea transnistreană, exact așa poate și trebuie să ceară de la poliție, fisc, ANTA, verificarea și documentarea cazurilor de transport ilicit”. 

Expertul a conchis că fiecare cetățean are posibilitatea să contribuie la calitatea, libertatea și corectitudinea procesului electoral prin diferite metode, inclusiv prin prezența la vot: „Cu cât mai mare va fi fie prezența la vot, cu atât mai mică va fi posibilitatea ca rezultatele alegerilor să fie fraudate.

Dezbaterile publice: „Cadrul legal garantează alegeri libere și corecte? Cine garantează aplicarea corectă a cadrului legal?”, sunt ediția a 155-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.