logo

Pavel Filip: Este prematur să vorbim despre o coaliție PDM-PSRM


https://www.ipn.md/index.php/ro/pavel-filip-este-prematur-sa-vorbim-despre-o-coalitie-8004_1070437.html

Coaliția anterioară de guvernare ACUM-PSRM a schimbat cutumele de organizare a coalițiilor în Moldova. „Poate vom ajunge în situația când, în viitor, nu ne vom mai axa pe percepții, dar vom aprecia lucrurile la justa lor valoare”, a declarat liderul democrat, Pavel Filip, în cadrul unui interviu video la IPN. El mai spune că este prematur să se vorbească despre o coaliție PDM-PSRM.

„Să fie o bătălie, coaliție pe idei, iar acordurile să fie bazate pe lucruri concrete. Se stabilește un acord pe niște lucruri care trebuie puse în aplicare și, dacă sunt coincidențe, se merge înainte, dar dacă nu sunt, trebuie eliminate din acordul de colaborare”, a spus Pavel Filip.

Liderul PDM consideră că alegerile anticipate nu ar schimba radical structura spectrului politic și că acestea sunt „cel mai prost scenariu pentru Moldova”. „Pornind de la premisa că oamenii și-au dat votul pentru niște formațiunii politice sau politicieni, intervine responsabilitatea politicului deja să nu mai iasă la judecata alegatorilor, dar să găsească soluții”, a declarat acesta.

În altă ordine de idei, Pavel Filip a remarcat că bugetul recent aprobat este destul de echilibrat, iar politica bugetar-fiscală, cu unele nuanțe, e ok. Pavel Filip consideră că trebuie de revenit la tichetele de masă. De asemenea, Guvernul Chicu trebuie să continue, dar și să inițieze proiecte noi de infrastructură, cu accent pe drumurile din localități și drumurile naționale. Democratul apreciază revenirea la unele ajutoare financiare pentru cei cu venituri joase, dar și indexarea pensiei de două ori pe an.

Interviul „Viziunea președintelui PDM Pavel Filip asupra stării de lucruri în societatea moldovenească la intersecția anilor” este parte a ciclului „Răscrucea de ani prin prisma idealului de a trăi bine acasă”, la care au acceptat invitația președintele Igor Dodon și premierul Ion Chicu, precum și liderii principalelor partide parlamentare Andrei Năstase și Maia Sandu.