logo

Pavel Filip: Drapelul de stat spune multe despre cine suntem ca națiune


https://www.ipn.md/index.php/ro/pavel-filip-drapelul-de-stat-spune-multe-despre-cine-suntem-7965_1034188.html

Premierul Pavel Filip şi conducerea Ministerului Afacerilor Interne au depus flori la Monumentul polițiștilor căzuți la datorie, din Parcul Valea Morilor. Acțiunea s-a desfășurat în contextul Zilei Naționale a Drapelului de Stat, care este marcată la 27 aprilie, transmite IPN.

În cadrul manifestării, a fost arborat drapelul de stat și intonat imnul Republicii Moldova, iar studenții Academiei de Poliție „Ștefan cel Mare şi Sfânt” au defilat în uniforme.

Premierul Pavel Filip a menționat că drapelul de stat spune multe despre cine suntem ca națiune. „Este un simbol al suveranității și independenței Republicii Moldova. Pentru veteranii de război drapelul de stat simbolizează onoarea, vitejia şi gloria militară, el le amintește militarilor şi polițiștilor despre datoria lor sfântă de a servi cu credință Patria, de a o apăra chiar şi cu prețul vieţii”, a spus Pavel Filip.

Potrivit lui Oleg Babin, viceministru al afacerilor interne, Ziua Drapelului de Stat  este dovada solidarității şi unității poporului. „Tricolorul ne reamintește de momente memorabile ale devenirii statului Republica Moldova, care stau mărturie a iubirii de neam, a dorinței de unitate şi libertate. Drapelul de stat este unul dintre cele mai prețioase însemne ale identității noastre naționale”, a declarat oficialul.

„Identitatea unui popor este definită de simbolurile sale naționale care fac parte din patrimoniul ţării. Tricolorul alături de stemă şi imn, reprezintă componente importante ale neamului nostru”, a subliniat Alexei Armaş, preşedintele asociaţiei veteranilir şi pensionarilor a MAI.

Ziua Drapelului Republicii Moldova este sărbătorită la 27 aprilie. Sărbătoarea a fost instituită de Parlamentul de la Chișinău la 23 aprilie 2010. Tricolorul a fost desemnat oficial drapel de stat pe 27 aprilie 1990 de către deputații primului legislativ.