Patru bărbaţi din Republica Moldova au fost exploataţi prin muncă în Federaţia Rusă, în condiţii similare sclaviei. Aceştia au fost recrutaţi de către un ucrainean pentru lucrări în construcţie, pentru care li s-a promis câte 1500 de euro lunar, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, în perioada mai-iulie 2010, prin aplicarea violenţei, cei 4 bărbaţi au fost impuşi să muncească în construcţii în lipsa unui contract de muncă şi fără achitarea salariului stabilit.
Inculpatul, în vârstă de 56 de ani, a fost reţinut în Republica Moldova şi pentru
acţiunile sale a fost condamnat la 7 ani de închisoare. Ucraina nu a cerut extrădarea acestuia, astfel că îşi va ispăşi pedeapsa în Moldova.
Sentinţa este cu drept de atac în modul stabilit de lege.