logo

Patru candidați au promovat concursul pentru funcția de procuror general


https://www.ipn.md/index.php/ro/patru-candidati-au-promovat-concursul-pentru-functia-de-procuror-7967_1069214.html

După etapa interviului, care s-a desfășurat timp de două zile, Ministerul Justiției anunță că în finala concursului pentru ocuparea funcției de procuror general au ajuns patru din cei 16 candidați, care au promovat etapa întâi a concursului, transmite IPN.

În lista scurtă a candidaților au ajuns Oleg Crîșmaru, procuror, Vladislav Gribincea, președinte al Centrului de Resurse Juridice, Veaceslav Soltan, procuror și Alexandr Stoianoglo, fost deputat democrat în Parlamentul Republicii Moldova, fost procuror al UTA Găgăuzia.

Ministerul Justiției precizează în comunicat că membrii Comisiei au analizat candidații ținând cont de pregătirea, abilitățile profesionale, integritatea și calitățile personale ale acestora. Înregistrările video ale interviurilor vor fi plasate online în decursul zilei de astăzi, 30 octombrie.

Decizia Comisiei și lista scurtă a candidaților vor fi transmise Consiliului Superior al Procurorilor, care urmează să aleagă și să propună președintelui Republicii Moldova unul dintre candidați.

La scurt timp după anunțarea rezultatelor, premierul Maia Sandu a scris pe Facebook că „a așteptat ca această preselecție să promoveze pe lista scurtă mai mulți oameni din societatea civilă”. „Pledez pentru transparență și sper ca înregistrările interviurilor să fie făcute publice. Voi solicita maximă transparență și de-acum încolo”, a scris Maia Sandu.

Concursul pentru ocuparea funcției de procuror general a fost anunțat la 30 septembrie.