Preasfinţiţi ierarhi, Preacinstit cler slujitor, Cuvioşi monahi şi monahii, Drept-măritori credincioşi! În fiecare an, în această luminată şi sfântă zi, prăznuim cel mai mare eveniment ce s-a petrecut vreodată pe pământ: Naşterea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos.
În noaptea binecuvântată a Naşterii Domnului, îngerii din ceruri au vestit că Fiul lui Dumnezeu a coborât din sânul Tatălui ca să aducă pace pe pământ. În ieslea din peştera Betleemului, unde se adăposteau turmele crescute pentru jertfele de la templul din Ierusalim, ochii minţii ni-L înfăţişează pe Pruncul Iisus înfăşurat în scutece, cu chipul pătruns de neasemuita frumuseţe a dumnezeirii. Lângă El stau de veghe fericita sa Maică, Pururea Fecioara Maria şi dreptul Iosif, care păstrau cu sfinţenie în sufletele lor cuvintele auzite de la îngerul Domnului despre Întruparea cea mai presus de fire.
Cu înalta evlavie, la care nimeni, niciodată, nu se va mai putea ridica, ei s-au închinat primii Fiului lor şi Fiului lui Dumnezeu. Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, apostol şi teolog al iubirii, ne relatează frumuseţea şi strălucirea praznicului Naşterii Mântuitorului: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14). Aşadar, Dumnezeu-Cuvântul, Cel veşnic şi neîncăput, Se naşte într-o iesle modestă, ca să dea sens şi valoare vieţii noastre pământeşti şi să ne facă părtaşi vieţii veşnice.
Venirea Fiului lui Dumnezeu în această lume s-a petrecut în chip senin şi uman, în chip de Prunc nevinovat. Dumnezeu din cer S-a arătat şi cu oamenii a veţuit, fiind asemenea nouă, în afară de păcat, ca noi, cei împotmoliţi de păcat, să-L cunoaştem pe Dumnezeul nostru şi să fim, prin har, întru asemănare cu El. Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, arătând necontenită dragoste faţă de coroana creaţiei – omul cel învăluit de noaptea păcatului, devine El Însuşi om, ia asupra Sa slăbiciunile noastre pentru a ne redeschide calea spre comuniunea cu Dumnezeu, calea spre viaţa veşnică şi nestricăcioasă, pe care am pierdut-o prin căderea protopărinţilor Adam şi Eva.
De aici vine bucuria care a încălzit sufletele martorilor Naşterii lui Hristos, tocmai de aici bucuria creştinilor de-a lungul veacurilor, de aici şi bucuria noastră, a celor de astăzi. Drept-măritori fii ai Bisericii, Pruncul dumnezeiesc venind în lume, aduce cu Sine pacea, bucuria şi bunăvoirea, aşa cum de secole ne vorbea profetul Isaia: „Căci Prunc S-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat… Domn al păcii … Şi pacea Lui nu va avea hotar” (Isaia 9, 5-6).
Cuprinşi de bucuria sfântă a Naşterii Domnului, să ne rugăm fierbinte ca această stare de pace, iubire şi bucurie să copleşească inimile şi viaţa noastră; dar şi în lumea întreagă, atât de încercată, pacea Pruncului Hristos să nu aibă hotar. Sfânta noastră Biserică reprezintă un tezaur de valori spirituale, culturale şi naţionale, care contribuie la creşterea duhovnicească a societăţii, dar şi la depăşirea crizei morale a lumii în care trăim. Manifestările de răutate şi violenţă sunt generate de egoismul şi mentalităţile nepurificate de învăţătura Domnului Hristos, propovăduită de Biserică.
Să mulţumim lui Dumnezeu pentru tot darul desăvărşit şi pentru toată darea cea bună, oferite nouă, în anul pe care l-am încheiat şi să-L rugăm să ne ocrotească în noul an, pentru a ne bucura de înfăptuiri frumoase şi utile, arătându-ne vrednici fii ai Bisericii şi ai Celui ce S-a năsut pentru noi şi pentru mântuirea noastră.
