logo

PAS și PPPDA solicită o oră de emisie pe săptămână la Moldova 1


https://www.ipn.md/index.php/ro/pas-si-pppda-solicita-o-ora-de-emisie-pe-saptamana-7965_1037025.html

Partidul Acțiune și Solidarite și Partidul Politic Platforma Demnitate și Adevăr solicită conducerii televiziunii publice Moldova 1 să acorde opoziției o oră de emisie pe săptămână. În cazul în care TRM nu va veni cu un răspuns până vineri sau va veni cu un răspuns negativ, cele două formațiuni își asumă dreptul să reia protestele în ziua de duminică.

Într-o conferință de presă la IPN, lidera PAS Maia Sandu a declarat că cererea de demonopolizare a pieței media și de transformare a televiziunii publice în una autentică se regăsește în rezoluția adoptată la protestul din 17 septembrie. Un alt deziderat care se regăsește în rezoluție este anularea sistemului electoral mixt, adoptat de către Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor în pofida recomandărilor Comisiei de la Veneția și a dezacordului exprimat, inclusiv de către societatea civilă în cadrul numeroaselor acțiuni de protest. Protestatarii mai solicită publicarea celui de-al doilea raport Kroll, care, potrivit președintei PAS, este deja gata, însă din anumite motive guvernarea încearcă să-l ascundă. În rezoluție se mai solicită partenerilor externi, în special Consiliului UE, să le aplice sancțiuni lui Vlad Plahotniuc și Igor Ddon pentru comiterea abuzurilor și pentru încălcarea drepturilor omului. Maia Sandu a mai spus că în ajunul protestului polițiștii au mers prin instituțiile de învățământ pentru a se interesa ce vor face tinerii duminică și le-au amintit despre evenimentele din 7 aprilie 2009, menționându-le că și protestul de duminică s-ar putea încheia la fel.

Liderul PPPDA Andrei Năstase a declarat că înainte de protestul de duminică, guvernarea le-a creat numeroase impedimente: a suspendat curse de transport public, a intimidat persoane etc. Dar în pofida obstacolelor, s-a reușit organizarea unui miting pașnic. Potrivit lui, grupul de inițiativă care s-a ocupat de organizarea protestului a fost urmărit pe parcursul întregii săptămânii. Politicianul spune că au fost sechestrate câteva seturi de boxe, care urmau să fie folosite la protest.

Andrei Năstase a mai spus că polițiștii nu au știut să reacționeze cu demnitate și, când protestatarii au ajuns la televiziunea publică, cel puțin două persoane au avut de suferit din cauza gazelor lacrimogene pulverizate, fiind nevoie de intervenția ambulanțelor. Potrivit liderului PPPDA, la televiziunile controlate au fost difuzate știri că o persoană a intrat cu microbuzul în mulțime. Însă, potrivit lui Andrei Năstase, protestatarii au creat un coridor ca să permită microbuzului cu echimpamente de boxe să iasă. În opinia sa, prezentând protestatarii într-o lumină proastă, guvernarea încearcă să obțină dividende politice.

Reprezentanții celor două partide spun că rezoluția urmează să fie prezentată tuturor partenerilor de dezvoltare.