logo

Partidul Liberal salută restabilirea legalităţii la frontiera moldo-ucraineană


https://www.ipn.md/index.php/ro/partidul-liberal-saluta-restabilirea-legalitatii-la-frontiera-moldo-ucraineana-7965_958280.html

Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimbu, a salutat, în cadrul unei conferinţe de presă de luni, 13 martie, restabilirea constituţionalităţii şi a legalităţii la frontiera moldo-ucraineană pe segmentul transnistrean, prin aplicarea Declaraţiei comune a prim-miniştrilor Moldovei şi a Ucrainei din 30 decembrie 2005. Sursa citată a menţionat că, prin aceste declaraţii Partidul Liberal nu vine să laude puterea actuală, deoarece acesta este şi rămâne un partid de opoziţie, dar consideră că trebuie să fie obiectiv atunci când se fac lucruri pozitive în interesul statului şi al cetăţenilor săi. Ghimpu a declarat că funcţionarea regimului vamal legal de-a lungul întregii frontiere moldo-ucrainene, începând cu 3 martie 2006, reprezintă un pas important în vederea restabilirii integrităţii teritoriale a Moldovei. „Insistenţele regimului de la Tiraspol şi ale Dumei de stat a Federaţiei Ruse, privind revenirea la regimul vamal precedent reprezintă de fapt o ilegalitate, care contravine Constituţiei ţării, precum şi normelor şi standardelor europene. Această poziţie denotă, o dată în plus, amestecul Federaţiei Ruse în treburile interne ale Moldovei, subminarea independenţei şi a integrităţii teritoriale, confirmând astfel faptul că se află la originea proceselor ilegale şi anticonstituţionale din regiunea transnistreană”. Ghimpu mai consideră că în ultimii ani mentalitatea populaţiei din Transnistria s-a schimbat mult şi chemările regimului neconstituţional de la Tiraspol la blocarea drumurilor ar putea, în definitiv, să provoace revolte împotriva autorităţilor autoproclamate. Aceasta în contextul în care insinuările de „blocadă economică” sau „catastrofă umanitară” nu sunt altceva decât tentative de manipulare a populaţiei, deoarece libera circulaţie, inclusiv a mărfurilor, este asigurată dacă sunt respectate legislaţia Republicii Moldova şi procedurile de import şi export efectuate de către serviciul vamal legal. Partidul Liberal nu exclude posibilitatea exercitării în continuare a presiunilor asupra Ucrainei şi a Moldovei de către Federaţia Rusă, însă consideră că interesele naţionale, precum şi obiectivele comune de integrare europeană se vor afla în continuare mai presus decât interesele Rusiei.