logo

Partidul Liberal: Dreptul la vot îl au toți cetățenii, indiferent de locul de trai


https://www.ipn.md/index.php/ro/partidul-liberal-dreptul-la-vot-il-au-toti-cetatenii-7965_1109004.html

Partidul Liberal și-a exprimat profunda îngrijorare referitoare la recentele declarații ale liderului Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, cu privire la votul diasporei în alegerile din Republica Moldova. Într-o declarație a Consiliului Republican al formațiunii, se subliniază că dreptul la vot îl au toți cetățenii, indiferent de locul de trai, conform Constituției Republicii Moldova și potrivit Convenției Europene a drepturilor omului, transmite IPN.

Președintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a subliniat că formațiunea pe care o conduce „este recunoscătoare diasporei pentru aportul său decisiv în toate alegerile care au avut loc în Republica Moldova, fiind partea conștientă și activă a societății noastre”. „Unindu-ne forțele, împreună, am putea grăbi Unirea cu România”, a adăugat Mihai Ghimpu.

În cadrul briefingului de săptămâna trecută, liderul PSRM a subliniat că Alexandr Stoianoglo, candidatul susținut de socialiști, a fost ales președinte al țării de către cetățenii care locuiesc în Moldova, în timp ce Maia Sandu a rămas președintele doar al diasporei.