 |
|
| Veaceslav Craciun | |
Procesele politice din Moldova sunt animate și se derulează nu numai la Chișinău, dar și în teritoriu, mai cu seamă, în Găgăuzia. Paradoxal, însă: având lideri politici și cerințe regionale bine conturate, găgăuzii sunt lipsiți de partidele lor locale, care ar promova aceste interese. Chișinăul are justificările sale, legate de încercările de dezintegrare a țării, pentru această stare a lucrurilor. Pe de altă parte, suspiciunile autorităților centrale adesea sunt exagerate, iar experiența altor țări arată că legislația moldovenească pe segmentul partidelor politice ar solicita o liberalizare. În fine, ar putea, oare, forțele politice regionale nu numai să agraveze și să fragmenteze sistemul politic al Moldovei, dar și să genereze un potențial de consolidare? La această întrebare a încercat să răspundă directorul executiv al asociației ADEPT Igor Boțan în studiul „Partidele regionale și evoluția lor în Republica Moldova,”, prezentat pe data de 28 noiembrie la Chișinău.
La începuturile democrației moldovenești
Igor Boțan a prezentat noua sa lucrare în cadrul unei mese rotunde, coordonată de organizația non-guvernamentală din Comrat „Piligrim-Demo”. Evenimentul în cauză a fost derulat în cadrul proiectului „Dezvoltarea societății civile în Gagauz-Yeri”, realizat de un consorțiu compus din Fondul Soros-Moldova, Centrul „Contact” și ONG „Piligrim-Demo”, cu sprijinul financiar al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.
Precum a remarcat Igor Boțan, în prezent partidele regionale nu sunt sub interdicția legislației naționale, dar imposibilitatea existenței lor e dictată de cerințele dure față de înregistrarea acestora. Spre exemplu, pentru înregistrarea unui nou partid sunt necesari 4 mii de membri, reprezentați în nu mai puțin de jumătate din raioanele țării, iar în fiecare din aceste raioane trebuie să fie nu mai puțin de 120 de membri de partid.
Legislația Republicii Moldova în domeniul partidelor politice a fost refăcută de nenumărate ori și de fiecare dată în sensul înăspririi. Pe când la începuturile democrației moldovenești cerințele legilor naționale erau cât se poate de blânde și de aceea partidele regionale nu sunt pentru noi o închipuire ipotetică abstractă, ci o experiență reală de funcționare a sistemului multipartit
De notat, una din primele formațiuni politice, recunoscute de autoritățile Moldovei încă sovietice după pierderea de către PCUS a monopolului politic, a fost „Gagauz Halkî”. Organizația politică în cauză a fost înregistrată la 26 octombrie 1989 și pleda pentru obținerea autonomiei a localităților populate de găgăuzi din sudul republicii. În condițiile tensiunii politice între Comrat și Chișinău, anume „Gagauz Halkî” a inoculat ideea congresului deputaților tuturor nivelurilor, în cadrul căruia a fost adoptată Declarația de libertate și independență de Republica Moldova a poporului găgăuz. Drept răspuns la aceste acțiuni a avut loc decizia Guvernului RSSM privind dizolvarea „Gagauz Halkî”.
Următoarele încercări ale forțelor regionale de a se legaliza au avut loc după proclamarea independenței Republicii Moldova. În 1993 Ministerul Justiției a înregistrat Partidul popular al găgăuzilor, iar în 1995, Partidul popular „Vatan” (Patria). Însă ambele formațiuni nu au avut succes, nici în Găgăuzia, nici în cadrul campaniilor electorale naționale. La alegerile în Adunarea populară din 1995 două partide regionale au reușit să aducă în parlamentul regional doar 6 din 35 de deputați. Participarea în campaniile naționale s-a manifestat doar prin intrarea partidului „Vatan” în 1998 în blocul electoral „Unitatea socialistă”, care a luat 1,83% de voturi în cadrul alegerilor parlamentare.
În 1998 Legea cu privire la partide a fost completată cu obligația de a avea 5 mii de membri și reprezentanțe în jumătate de raioane și, ca urmare, două partide găgăuze n-au întrunit cerințele pentru reînregistrare. Însă rezultatul scăzut la alegeri și incapacitatea de a corespunde cerințelor legislative mărturisesc, mai degrabă, despre incapacitatea unor proiecte politice concrete decât despre lipsa de încredere a locuitorilor Gagauz-Yeri în forțele politice regionale.
Sub masca ONG
După înăsprirea legislației și apariția piedicilor pentru crearea partidelor regionale, puterile politice locale au ales altă cale de participare în viața politică a regiunii și țării. La nivel local problema era soluționată prin deghizarea forțelor politice în organizații non-guvernamentale. În acest mod au fost create mișcările „Găgăuzia Unită” și „Noua Găgăuzie”, organizații obștești care, contrar principiilor statuare, urmăreau fără doar și poate scopuri politice, legate de statutul Autonomiei găgăuze. În perioada alegerilor republicane ambele organizații au cooperat cu partidele naționale. Și în într-un caz, și în altul, experiența politică obținută de elitele politice poate fi considerată drept un succes, atestându-se o influență considerabilă asupra preferințelor electorale ale localnicilor.
Această stare a lucrurilor le convine, în linii mari, liderilor politici din regiune. Dar unii reprezentanți ai societății civile o consideră inacceptabilă. Printre acei care cred că politizarea societății civile este o problemă se numără directorul executiv al „Piligrim-Demo” Mihail Sirkeli. În opinia lui, principalele defecțiuni sunt legate de faptul că activitatea politică a asociațiilor publice discreditează sectorul public și îi împiedică pe localnici să înțeleagă clar ce sunt și care este menirea asociațiilor obștești.
Experiența Uniunii Europene și CSI
În contextul prezentei stări de lucruri, principala recomandare a lui Igor Boțan ține de liberalizarea legislației naționale. Comparând experiența națională cu cea europeană, devine clar că cerințele naționale față de activitatea partidelor sunt cu adevărat mai dure. În studiu se menționează că în 9 din 28 de state ale UE în genere lipsesc legi speciale privind activitatea partidelor. În Belgia, Irlanda, Dania și alte țări sunt considerate partide asociațiile informale ale cetățenilor, care-și declară existența prin înregistrarea în calitate de persoane juridice pentru participare în campaniile electorale. În unele cazuri, pentru aceasta se cere prezentarea unui anumit număr de semnături din partea cetățenilor, în conformitate cu legislația electorală și se prezintă mai mult ca o formalitate decât o barieră serioasă.
Este și altă categorie de țări în UE, precum Germania, Grecia sau Spania, care dispun de legi cu privire la partide, dar acestea nu conțin cerințe privitor la numărul de membri. În cea dea treia categorie Igor Boțan a trecut țări ca România, Ungaria, Slovenia și Letonia, unde pentru înregistrarea partidelor se solicită un număr mai mult simbolic de semnături. Spre exemplu, pentru a înregistra un partid în România, e destul de doar trei membri. În cea dea patra categorie, la care se referă Cehia, Estonia, Lituania și Polonia pentru fondarea unui partid sunt necesari minimum o mie de membri. În cele din urmă, cele mai dure reguli față de înregistrarea partidelor sunt în Bulgaria, Finlanda, Slovacia și Portugalia, unde numărul impunător de semnături cerute (cel mai mult în Slovacia, 10 mii), e alăturat altor cerințe. Mai mult, în Portugalia partidele regionale sunt interzise în mod direct.
Pozițiile Moldovei nu pot fi numite fruntașe nici pe fundalul statelor post-sovietice. Cea mai blândă lege cu privire la partide e aplicată în Kârgâzstan, unde nu există piedici pentru înregistrarea partidelor. Relativ simple sunt regulile în Azerbaidjan, Georgia și Belarus, unde se cer doar o mie de semnături pentru înregistrarea partidului și lipsesc cerințe de ordin teritorial. Sunt puțin mai dure condițiile în Rusia, Armenia și Tadjikistan, unde numărul membrilor de partid este minim, dar se cer reprezentanțe ale partidului în jumătate sau o treime (Armenia) de regiuni. În cea dea patra categorie expertul a inclus Moldova, alături de Ucraina, Uzbekistan și Kazahstan. În aceste țări cerințele pentru înregistrare sunt destul de severe, atât privitor la numărul de membri, cât și la reprezentanțele teritoriale.
În cele din urmă, Turkmenistanul, din punct de vedere al partidelor regionale, este o „Portugalie” a spațiului post-sovietic, deoarece interzice direct activitatea acestor partide.
Interdependența intereselor
Îmblânzirea cerințelor legislative le-ar permite liderilor Găgăuziei să-și înregistreze proiectele politice. Care este scopul lor, e o chestiune aparte, deoarece înregistrarea nu se face doar de dragul înregistrării. În cadrul campaniilor regionale de alegere a bașkanului sau a Adunării Populare a regiunii, ar fi mai logic de a satisface dreptul puterilor locale de a participa în alegeri în forma unor partide politice regionale, fără a se erija în ONG-uri. Cât privește alegerile naționale, în pofida experienței negative a Chișinăului cu „Gagauz Halkî”, reformarea sistemului de partide al Republicii Moldova prin legalizarea partidelor regionale are și un potențial pozitiv.
Există o interdependență de interese între forțele politice naționale și cele locale. Uzual, aceasta își poate găsi expresia în aceea că partidele regionale sprijină formațiunile naționale în formarea unei majorități parlamentare în schimbul soluționării ulterioare a unor chestiuni de dezvoltare a comunităților locale, începând cu autonomia fiscală și terminând cu problemele de limbă. Drept rezultat, liderii găgăuzi se conving de oportunitatea cooperării când interesele regionale pot fi realizate cu ajutorul resurselor politice și de putere naționale. Combinarea intereselor regionale cu cele naționale mai mult ar consolida decât ar dezintegra sistemul politic.
„Dorința de jos”
Este încă un argument solid în favoarea existenței legale a partidelor regionale. În opinia directorului executiv al ADEPT, din perspectiva soluționării conflictului din raioanele din stânga Nistrului, partidele politice din regiune vor trebui să-și găsească un loc în sistemul de partide al statului unificat. Astfel, și din acest punct de vedere, crearea cadrului respectiv de funcționare a partidelor regionale este inevitabilă, e convins Igor Boțan.
Altădată în Găgăuzia a funcționat o lege locală privind partidele regionale. A anulat-o chiar Adunarea Populară a Găgăuziei. În prezent, puțin probabil că adoptarea repetată a unei asemenea legi ar soluționa problema, deoarece va fi contramandată la cererea Cancelariei de Stat. De aceea cheia s-ar putea găsi în domeniul legislației naționale. Dacă ținem cont de recomandarea lui Igor Boțan privind liberalizarea cadrului legal, „o dorință de jos” s-ar potrivi. Autoritățile Gagauz-Yeri ar trebui să formuleze propuneri concrete privind funcționarea partidelor regionale. Dacă acest subiect prezintă interes real pentru Comrat, el va fi inclus pe agenda tuturor platformelor accesibile.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.