Experții consideră că mitologizarea Celui de-al Doilea Război Mondial de către autoritățile Federației Ruse a început odată cu lansarea, în anul 2005, a Panglicii Sfântului Gheorghe și eliminarea a două din cele cinci faze ale războiului din istoria și ideologia rusă. Cele dăuă faze eliminate se referă la colaborarea URSS cu Germania hitleristă în perioada inițială a Celui de-al Doilea Război Mondial. Ei afirmă că principalul motiv al mitologizării este „Rusia a salvat omenirea de ciuma nazistă”. Respectiv, Rusia poate pretinde la rolul de arhitect al ordinii mondiale și își poate permite să dea aprecieri și etichetări tuturor. În anul 2021 au fost adoptate modificări la Legea federală cu privire la perpetuarea victoriei poporului sovietic în Marele Război Patriotic din 1941-1945. Potrivit acestei legi, a fost interzisă orice încercare de identificare și de tragere a paralelelor între Germania nazistă și Uniunea Sovietică. Declarațiile au fost făcute la dezbaterea publică „Participarea URSS în Cel de-al Doilea Război Mondial: despre victorii și înfrângeri reale, despre ce tace propaganda, despre ce vorbesc miturile și nostalgia”, organizată de Agenția de presă IPN.
Igor Boțan, expertul permanent al proiectului, a declarat că, în opinia istoricilor, Cel de-al Doilea Război Mondial a cuprins cinci faze. Faza inițială a fost septembrie 1939-iunie 1941, perioadă în care Germania și Uniunea Sovietică erau aliați. Germania a atacat Polonia, atac la care peste două săptămâni s-a aliat Uniunea Sovietică, iar, ulterior, Uniunea Sovietică a atacat Finlanda. Un an mai târziu a ocupat țările baltice și Basarabia. Cea de-a doua fază cuprinde perioada iunie 1941-noiembrie 1942. Germania nazistă a atacat Uniunea Sovietică, iar ulterior, în decembrie, Japonia a atacat Statele Unite. A treia fază a durat din noiembrie 1942 până în iunie 1944. Este perioada în care Uniunea Sovietică și-a început contraofensiva împotriva trupelor naziste și a avut loc întâlnirea de la Teheran a celor trei lideri ai Coaliției Antihitleriste. A patra fază ține din iunie 1944 până în mai 1945. Ea a început cu deschiderea celui de-al doilea front pe 6 iunie 1944 și s-a încheiat prin capitularea Germaniei pe 9 mai 1945. Faza finală a durat din luna mai până în septembrie 1945. Atunci a avut loc întâlnirea de la Potsdam și capitularea Japoniei.
„Marele Război pentru Apărarea Patriei exclude prima și ultima fază. Prima fază în care Uniunea Sovietică și Germania nazistă au fost aliate și au împărțit de comun acord Europa, în conformitate cu Planul secret Ribentrop-Molotov, care acum doi ani a fost desecretizat. Astfel, toată lumea s-a convins că a existat un astfel de plan, iar aliații au activat în conformitate cu acest plan. Partea finală, a cincea, a fost exclusă pentru că Uniunea Sovietică a avut un acord cu Japonia și datorită acestui acord, lend-lease-ul în proporție de 40% a venit prin Orientul îndepărtat inclusiv prin Vladivostok sub drapel sovietic, iar Japonia permitea acest lucru, deși făcea parte din axă hitleristă”, explică Igor Boțan.
Cât ține de lend-lease, expertul a precizat că acesta reprezintă legea de împrumut și închiriere, care a fost promulgată de președintele SUA pe 11 martie 1941 și care a avut un rol decisiv în ajutorarea statelor aliate care s-au opus axei hitleriste. „După ce Germania nazistă a atacat Polonia, iar Uniunea Sovietică s-a alăturat acestui atac, în Coaliția antihitleristă erau trei state, în 1942 erau 26 de state, iar către 1944 deja erau 54 de state care se opuneau axei Germania-Italia-Japonia. În cadrul programului lend-lease, Uniunea Sovietică a primit peste 17 milioane de tone de produse finite, printre care mașini, unelte, tancuri, avioane, alimente, benzină – ceea ce a costat trezoreria SUA peste 11 miliarde de dolari. În banii actuali aceasta ar fi circa 170 de miliarde de dolari. Este suportul pe care la primit Uniunea Sovietică prin lend-lease în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial”, a mai spus Igor Boțan.
Președintele Asociației Istoricilor din Republica Moldova, Anatol Petrencu, doctor habilitat în istorie, a declarat că Războiul germano-sovietic din iunie 1941, a fost pregătit din timp și Germania și Hitler nu ascundeau această invazie. „Deși la acel moment erau aliați. La 22 iunie 1941, Germania a atacat Uniunea Sovietică și aici nu era doar ea singură, ci o coaliție de state, în comparație cu Uniunea Sovietică, cea care era de una singură, poate doar Mongolia făcea doar alianță cu Uniunea Sovietică. Istoria se repetă, acum Rusia are aliați Coreea de Nord, Siria și Belarus, pe când, de cealaltă parte, Ucraina este susținută de întreaga lume civilizată, cu câteva excepții”, afirmă istoricul.
În opinia sa, miturile care justificau înfrângerile Armatei Roși la etapa inițială, în condițiile când armata germană a înaintat vertiginos. „Chiar în primele luni au fost luați ostatici 3,5 milioane de ostași – atât de mulți că germanii nu știau ce să facă cu atâția prizonieri. Atunci Stalin a inventat un mit și a spus că aceasta a fost „вероломное нападение”, ceea ce în traducere înseamnă o ofensivă prin surprindere, perfidă, de la cei care nu te aștepți. El a spus că nu s-a așteptat ca prietenul lui Hitler să-l atace și că a fost un război nedeclarat. Ceea ce nu este adevărat. Germania i-a declarat război Uniunii Sovietice în noaptea de 21 spre 22 iunie 1941, prin ambasadorul Schulenburg, care era acreditat la Moscova. Însă, sovieticii au zis că nu a fost și că era o surpriză pentru ei și prin asta au explicat marile pierderi. Despre faptul că Stalin știa că Hitler se pregătește de război sunt și multe alte argumente”, a notat Anatol Petrencu.
Potrivit lui, Uniunea Sovietică s-a pregătit și ea de război împotriva Germaniei. Ulterior a și fost publicat documentul „Planul de război al Uniunii Sovietice”, prin care URSS urma să înainteze în direcția Varșoviei, care era sub control german atunci și să atace Germania, de la Varșovia spre Berlin. Nu era o dată exactă, urma să se întâmple undeva pe la mijlocul lunii iulie 1941. Care sunt cauzele înfrângerilor? În primul rând, este vorba de sistemul bolșevic, care se concentra tot pe Stalin. El dicta și nu aveai dreptul la inițiativă privată. Și avem exemplul lui Tuhacevski, care a fost omorât pentru că avea niște păreri în ceea ce privește înarmarea Germaniei. Apoi, înzestrarea armatei nu a fost atât de calitativă în comparație cu cea germană. Dar cred că cel mai importantă a fost lipsa de motivație de a lupta. Foarte mulți din acești militari care au fost înrolați în armată și mobilizați, mulți dintre ei nu aveau vreo poftă de luptă, pentru că părinții lor sau bunicii au fost deportați în Siberia. Ei au simțit rezultatele terorii din 1937-1938, ei urau regimul lui Stalin și credeau că Germania o să elibereze Uniunea Sovietică de stalinism”, a mai spus Anatol Petrencu.
Nicolae Negru, comentator politic, a menționat că, pe de o parte, Stalin și URSS puneau accentul pe așa-zisul atac mișelesc fără anunțare, de aceea nu a fost posibilă o apărare eficientă. Dar adevărul era că URSS însăși se pregătea să atace Germania.
„De cealaltă parte, era tăcerea, ignorarea faptului că în prima lună a războiului au fost luați prizonieri peste trei milioane de soldați. Mulți s-au predat benevol. Deci, pe de o parte, că a fost un atac surprinzător și pe de altă parte nu se vorbea despre ce s-a produs în realitate: despre cât de rău erau înarmați soldații sovietici în comparației cu soldații germani, disciplina, tactica, strategia. Nu se spunea că între anii 37-38, o pleiadă întreagă de ofițeri superiori ai Armatei Sovietice au fost pur și simplu nimiciți, același Tuhacevski și nu doar el”, explică comentatorul.
Potrivit lui, pur și simplu, Armata Sovietică a fost decapitată. „Lucrul acesta nu se spunea pentru că, desigur, ar fi subminat acest mit de popor biruitor, de conducător de neînfrânt, cum era socotit Stalin”, a mai spus Nicolae Negru.
Dezbaterea publică la tema „Participarea URSS în Cel de-al Doilea Război Mondial: despre victorii și înfrângeri reale, despre ce tace propaganda, despre ce vorbesc miturile și nostalgia” este a 7-a ediție din ciclul „100 de ani de URSS și 31 de ani fără URSS: Nostalgia după Himere”. Ciclul de dezbateri este organizat de Agenția IPN cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel.