logo

Parteneriatul Estic – un cadru de cooperare a UE cu 6 state ex-sovietice


https://www.ipn.md/index.php/ro/parteneriatul-estic-un-cadru-de-cooperare-a-ue-cu-6-state-ex-sovietice-7978_1009322.html

Parteneriatul Estic este un acord de asociere pe care Uniunea Europeană l-a încheiat cu Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova, Ucraina şi Belarus, la Summitul din 7 mai 2009 la Praga. Pentru a aprofunda relaţia în cadrul acestuia sunt programate întâlniri anuale ale miniştrilor de externe şi o întâlnire la nivel înalt la fiecare 2 ani, transmite IPN.

Parteneriatul are drept scopuri includerea progresivă a acestor ţări în economia UE, prin crearea zonelor de liber schimb, încheierea unor „pacte de mobilitate şi securitate”, care presupun lupta împotriva migraţiei ilegale, modernizarea sistemelor de azil, structuri integrate de gestionare a frontierelor pentru a se ajunge la obiectivul final de eliminare a vizelor de călătorie. De asemenea, alte obiective ale parteneriatului sunt promovarea unei mai bune mobilităţi a forţei de muncă, securitate energetică sporită pentru UE şi parteneri, precum şi programe care sprijină dezvoltarea economică şi socială a ţărilor partenere.

Acest parteneriat prevede adâncirea semnificativă a nivelului de angajare politică. José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a declarat atunci că obiectivele de asociere politică şi integrare economică ale Parteneriatului Estic nu pot fi realizate decât dacă ambele părţi dau dovadă de o voinţă şi un angajament politic ferme. „Trebuie să investim şi mai mult în stabilitatea şi prosperitatea reciprocă. Aceste eforturi vor fi compensate rapid prin beneficii politice şi economice importante şi vor duce la o mai mare stabilitate şi securitate atât pentru UE, cât şi pentru partenerii noştri răsăriteni”, a spus preşedintele Comisiei Europene.

Asocierea politică între un stat partener şi UE înseamnă un dialog politic şi instituţional mult mai intens, o solidaritate mai mare decât până acum, o coordonare mult mai strânsă a poziţiilor de politică externă, atât pe plan regional, cât şi pe plan internaţional. Victor Chirilă, directorul executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă, susţine că, la modul practic, asocierea politică va înseamnă ajustarea actualului cadru instituţional al parteneriatului. După semnarea Acordului de Asociere cu UE va exista o coordonare mult mai strânsă a poziţiilor statului din Parteneriatul Estic semnatar asupra problemelor de politică externă cu statele membre ale UE. Statul din Parteneriatul Estic se va solidariza mult mai des cu poziţiile UE asupra problemelor de politică externă, problemelor regionale sau internaţionale.

Juris Poikans, ambasador cu misiuni speciale în problemele ţărilor Parteneriatului Estic al Ministerului Afacerilor Externe din Republica Letonia, a declarat în cadrul unui interviu pentru IPN că iniţiativa Parteneriatului Estic ca atare, actualmente, nu examinează perspectiva de aderare, dar aceasta este doar o faţă a medaliei Parteneriatului. Ambasadorul a menţionat că, atunci când a fost lansată iniţiativa Parteneriatului Estic, se urmărea, practic, un singur scop - crearea unui cerc de state democratice stabile, care să funcţioneze stabil şi bine. Şi în acest sens, Uniunea Europeană a propus forma de Acord de Asociere, adică este vorba de comerţul liber şi, prin circulaţia liberă, consolidarea relaţiilor interumane. Rolul Parteneriatului Estic în calitate de politică a UE sporeşte, spune Juris Poikans.

Summitul ordinar al Parteneriatului Estic are loc la Vilnius (Lituania) în perioada 28-29 noiembrie, unde Moldova urmează să parafeze Acordul de Asociere. Obiectivele acestui summit erau ca Acordul de Asociere dintre UE şi Ucraina să fie semnat, la fel Armenia şi Georgia urmau să parafeze Acorduri de Asociere.

Un Acord de Asociere dintre UE şi un stat partener este parafat atunci când s-au sfârşit negocierile pe marginea lui. În timpul parafării negociatorii-şefi îşi pun iniţialele pe fiecare filă a acordului. Prevederile acordului intră în vigoare după semnarea şi ratificarea acestuia de către ambele părţi. În cazul Moldovei, prevederile Acordului de Asociere vor intra în vigoare în proporţie de 80% imediat după semnare, care se preconizează să aibă loc în prima parte a anului viitor.

Următorul Summit al Parteneriatului Estic va avea loc la Riga, în prima jumătate a anului 2015.