logo

Parteneriat moldo-român pentru o şansă egală la educaţie timpurie oferită tuturor copiilor


https://www.ipn.md/index.php/ro/parteneriat-moldo-roman-pentru-o-sansa-egala-la-educatie-7967_1107537.html

Autorităţile din Republica Moldova şi România îşi propun să investească mai mult în educația și îngrijirea timpurie a copiilor. Despre o colaborare moldo-română în acest domeniu, dar şi despre sprijinul acordat de cele două state integrării copiilor refugiaţilor ucraineni s-a discutat la o conferință regională organizată de UNICEF la Chișinău, transmite IPN.

Ministrul educației, Dan Perciun, a remarcat că Republica Moldova investește resurse importante în educația preșcolară și că structura cheltuielilor pentru grădiniţe este încurajatoare. „Stăm destul de bine chiar și în comparaţie cu ţări europene, inclusiv datorită resurselor pe care le avem. Suntem la 1,8 la sută din PIB când vine vorba de grădiniţe, comparativ cu 1,6 la sută la nivel european. Nu cred că este vreo localitate din Republica Moldova care să nu aibă grădiniţă, ceea ce ar trebui să păstrăm”, a menţionat ministrul educaţiei de la Chişinău.

O preocupare a autorităților rămâne incluziunea copiilor cu nevoi educaţionale speciale, astfel încât să fie asigurat accesul tuturor copiilor la educație. Din 2025, se preconizează a fi implementată o nouă formulă de finanţare a grădiniţelor, cu sprijinul UNICEF. „Astăzi nu avem finanţare de la bugetul de stat pentru incluziunea copiilor cu nevoi educaționale speciale. Este o provocare majoră pentru sistemul nostru”, a remarcat ministrul. Dan Perciun a vorbit şi despre modernizarea infrastructurii grădiniţelor prin programul „Satul european”, subliniind și contribuția valoroasă a Guvernului României în modernizarea instituțiilor de învățământ.

La rândul său, ministrul român al educaţiei, Ligia Deca, a spus că educaţia timpurie este locul în care ar trebui să „investim energie, resurse umane, pentru a depăşi decalaje istorice între medii urban-rural, dând o şansă egală la educaţie timpurie tuturor copiilor”. „În România am extins acest proces tocmai pentru că şansele egale nu încep de la 6 ani. Până în 2030, ne dorim ca învăţământul obligatoriu să înceapă cu grupa mică.  Este și o provocare în ceea ce priveşte personalul, extinderea reţelei. Am schimbat şi metodologia de înscriere la grădiniţă. Până acum se înscriau direct la grădiniță. Am făcut posibilă integrarea copiilor refugiaţi ucraineni, am investit în învăţarea limbii române de către refugiaţi. Categoriile vulnerabile au prioritate la educaţie timpurie”, a punctat ministra Ligia Deca.

Director regional adjunct UNICEF pentru Europa şi Asia Centrală, Octavian Bivol,  a apreciat progresul înregistrat, inclusiv prin intermediul fundaţiei LEGO, care a venit cu un proiect de sprijin al copiilor și familiilor refugiate, proiect implementat pe ambele maluri ale Prutului. „Toți copiii au şanse egale. Dovezile ne arată că investiţiile în dezvoltarea copiilor la vârstă timpurie pot să ne ajute să ajungem la ce avem noi preţios, şi anume capitalul uman şi dezvoltarea umană. Totuşi, ştim că unul din trei copii nu beneficiază de educaţie timpurie. Ce vedem noi aici, cooperarea dintre guvernele Moldovei, României şi partenerii din Ucraina, este cel mai bun sprijin pentru sistemele naţionale ca să poată integra copiii”, a declarat Director regional adjunct UNICEF.

Şi premierul Dorin Recean a adresat un mesaj de mulţumire organizatorilor conferinţei, menționând că acesta este un domeniu prioritar pentru Republica Moldova. „Ştim că provocările sunt mari şi mai avem de lucru. Vorbim nu doar despre investiţii financiare, ci şi umane, ce ţin de viitorul fiecărui copil. De aceea, ne bazăm pe colaborarea noastră cu o UNICEF , cu fundaţia LEGO, partenerii de dezvoltare și ţările prietene, precum România şi Ucraina. Doar împreună putem crea un mediu sigur și plin de oportunităţi pentru toţi copiii, inclusiv pentru cei care au avut de suferit din cauza războiului şi conflictelor” a menţionat premierul Dorin Recean.

Conferința inter-regională „Dincolo de granițe, deschizând noi orizonturi” a fost organizată de UNICEF, fundaţia LEGO, în colaborare cu ministerele educaţiei din Republica Moldova şi România.