Parlamentul va încheia sesiunea de primăvară-vară la 27 iulie
https://www.ipn.md/index.php/ro/parlamentul-va-incheia-sesiunea-de-primavara-vara-la-27-iulie-7965_965552.html
Ultima şedinţă plenară a sesiunii de primăvară-vară a Legislativului R. Moldova va avea loc la 27 iulie curent. O decizie în acest sens a fost adoptată, marţi, 10 iulie, de către Biroul Permanent al Parlamentului.
Ultima şedinţă va fi una festivă în care vor lua cuvântul liderii fracţiunilor parlamentare. Spicherul Marian Lupu de asemenea va face un bilanţ a activităţii legislative pe perioada sesiunii curente.
La şedinţa de închidere a sesiunii este aşteptat cu o alocuţiune şi preşedintele Vladimir Voronin.
Sesiunea de primăvara-vară a Parlamentului R. Moldova a început la 8 februarie curent.
Deputaţii moldoveni şi-au întrerupt activitatea legislativă în cadrul şedinţelor plenare pentru o perioadă de două săptămâni şi la finele lunii mai, pentru a participa la campania electorală pentru alegerile locale generale din 3 iunie.