logo

Parlamentul European va dezbate o rezoluție privind situația din Moldova


https://www.ipn.md/index.php/ro/parlamentul-european-va-dezbate-o-rezolutie-privind-situatia-din-7965_1095679.html

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat decizia grupurilor politice din Parlamentul European de a include pe agenda sesiunii plenare de săptămâna viitoare o dezbatere despre situația din Republica Moldova. Dezbaterea se va axa și pe provocările pe care autoritățile din Moldova trebuie să le gestioneze în această perioadă, transmite IPN.

„Încă de la începutul invaziei ruse în Ucraina, acum un an, am spus că Republica Moldova este la fel de importantă ca Ucraina pentru securitatea României și a Uniunii Europene. Tocmai de aceea, trebuie să ne implicăm pentru ca UE să ajute cât mai mult Republica Moldova să treacă peste provocările actuale, să ia noi măsuri în beneficiul oamenilor și să fie pregătită de începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană”, a notat eurodeputatul.

Potrivit lui Siegfried Mureșan, dezbaterea de săptămâna viitoare va fi un foarte bun moment pentru Parlamentul European de a-și arăta din nou toată susținerea pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.  Dezbaterea va fi urmată de o rezoluție pe care Parlamentul European o va adopta cel mai probabil în sesiunea plenară din luna aprilie.