Parlamentul este chemat să ratifice cât mai curând Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu disabilităţi
https://www.ipn.md/index.php/ro/parlamentul-este-chemat-sa-ratifice-cat-mai-curand-conventia-onu-privind-dreptur-7965_964386.html
Asociaţia studenţilor cu disabilităţi “Gaudeamus” îndeamnă Parlamentul R. Moldova să ratifice într-un termen cât mai scurt Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu disabilităţi. Documentul a fost adoptat în decembrie 2006, la New York, de către Adunarea Generală a ONU şi pe 30 martie a fost semnată de R. Moldova. Asociaţia “Gaudeamus”, care a participat activ la elaborarea acestei Convenţii, a organizat joi, 19 aprilie, o masă rotundă la acest subiect, în parteneriat cu Misiunea OSCE şi Delegaţia Comisiei Europene.
Potrivit preşedintelui Asociaţiei “Gaudeamus”, Natalia Buga, Convenţia ONU este un act internaţional ce conţine 50 de articole în care sunt stipulate drepturile persoanelor cu disabilităţi, ca membri egali ai societăţii – dreptul la acces la transport, informaţii, servicii de protecţie socială, ocrotire a sănătăţii, participarea la viaţa publică şi politică. Convenţia obligă statele semnatare să adopte legi care să interzică discriminarea pentru orice formă de disabilitate şi să elimine acele norme care deja le provoacă daune. În afară de aceasta, guvernele vor trebui să combată stereotipuri şi prejudecăţi şi să promoveze deplina participare a persoanelor cu dizabilităţi la viaţa socială.
În opinia sursei citate, situaţia persoanelor cu disabilităţi din R. Moldova, la fel ca şi în alte ţări, este una precară. Potrivit Nataliei Buga, semnarea şi ratificarea documentului reprezintă un pas spre integrarea europeană a R. Moldova.
Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu a sugerat instituţiilor şi organizaţiilor din domeniul de promovare a drepturilor persoanelor cu disabilităţi să participe activ la dezbateri în cadrul comisiilor parlamentare permanente, să explice deputaţilor într-un mod complex prevederile şi efectele Convenţiei, astfel încât procedura de dezbatere şi ratificare în Parlament să fie un proces public, transparent, echilibrat, care ar asigura punerea în aplicare a tuturor prevederilor documentului.
Lupu a mai spus că documentul presupune necesitatea reprogramării resurselor financiare şi bugetare ce urmează a fi alocate pentru acţiuni concrete de aplicare a prevederilor Convenţiei. În acest sens, Guvernul trebuie să elaboreze un plan de acţiuni concret de scurtă durată de punere în aplicare a documentului.
În R. Moldova sunt circa 150 de mii de persoane cu disabilităţi.